Vineri e video. Jocurile şi nivelul de dificultate super-uşor
Exact în ziua stabilită din săptămână (lucru mai rar în ultima vreme), revin cu un nou filmuleţ din colecţia vineri e video, o producţie originală College Humor. Autorii şi-au imaginat câteva scenarii în care jocuri celebre (Tetris, PAC-Man, Sonic, Pong, Duck Hunter, Battle Toads, ş.a.m.d) ar oferi pe lângă nivelul standard de dificultate şi un mod super-uşor, preferat de cei care vor să se mândrească mai degrabă cu încă un titlul „bifat”, decât cu experienţa propriu-zisă.
Îmi aduc aminte de perioada romantică a jocurilor DOS, când softuri precum Game Wizard încercau să le ofere utilizatorilor posibilitatea de a trişa cu vieţi „infinite” sau resurse, în condiţiile în care aceste „facilităţi” nici măcar nu erau dorite. Unii producători permiteau chiar influenţarea cursului firesc al jocului prin coduri „oficiale”, iar un exemplu care-mi rapid vine în minte este Warcraft I (Orcs & Humas) şi al său celebru „Pot of Gold”.
Au urmat apoi o avalanşă de ghiduri sau patch-uri prin care utilizatorii erau învăţaţi (chiar încurajaţi) să trişeze şi nu să progreseze, iar filmuleţul de astăzi ne arată până unde s-ar fi mers cu aceste aberaţii. Situaţiile sunt ipotetice, dar realitatea este cea de zi cu zi, în care plăcerea simplă a jocului a fost înlocuită de goana după recorduri.
If Games Had Super-Easy Mode
Toţi ne-am jucat (pe HC-uri, PC-uri sau console) şi cred că vă amintiţi momentul în care a existat tentaţia a depăşi pe cale artificială un anumit obstacol, iar dintre cei care au cedat, nu puţini s-au întors să refacă nivelul respectiv prin forţele proprii. Înainte de a fi un mijloc de recreere, jocurile reprezintă (sau cel puţin ar trebui) o cale de îmbunătăţire a reflexelor, de depăşire a propriilor limite (mentale sau fizice), o modalitatea de a învăţa.
Şi atunci, care ar fi fost avantajul unui nivel de dificultate super-uşor ? Nici una, dacă mă întrebaţi.
Un început de weekend cât mai plăcut vă doresc.
Salut Andrei. Sigur ca,in ceea ce privește jocurile ,părerile ar fi împărțite…Eu as spune ca unii le joaca din placere,hobby, iar alții le joaca pt relaxare,eliberare de stres,etc….cam asa vad eu,nu e neapărat să fie exact cum susțin eu…In ceea ce ma privește,ma relaxez cu un șah de exemplu împotriva calculatorului,recunosc ca mai acum ceva ani jucam la un level ușor,însă înaintând in vârstă și câștigând ceva experienta,level easy nu mai are loc…Bun articol,mi-a plăcut mult! Acum puțin offtopic,cu scuzele de rigoare,legat de subiectul de ieri,as putea spune ca am doar impresii bune ,in ceea ce privește modul de abordare a problemelor ivite și momentul când ajungi să iți explice ceva legat de un subiect,ei bine o fac pe înțelesul tău,sunt de o amabilitate fenomenala…Deja pot spune,ca de 2 ani ,vb cu acest moderator,se numește Stefan Bierka,o enciclopedie in materie de securitate,o simpla înscriere pe forum la Avira și ți se răspunde prompt! Condiția? Engleza,germana și puțin bun-simt…Weekend plăcut tuturor și răcoare multa! STIMA.
cand eram mai tinerel, jucam pe bune pana la final apoi reincepeam jocul (in cazul shoot-erelor in mod special) folosind “facilitatile” invisible/invulnerable. proba de sadism : eliminam adversarii folosind numai cutitul sau aruncatorul de grenade/rachete.
.
acuma e mai simplu…cand ma plictisesc, sparg caramizi cu boambele aruncate de elefentei albastri sau alte animalute asemanatoare
asa-i ca-s cuminte?
@happyday
Eşti un adevărat exemplu pentru tinerele generaţii
Si eu am prins jocurile astea.
Erau niste jocuri care le conectai la TV si avea ca o caseta galbena care o bagai in “tastatura”…ce mai impusam eu ratele alea..:))