Home » PREZENTĂRI » Vineri e video. Imprimanta răsfăţată

Vineri e video. Imprimanta răsfăţată

imprimanta rasfatataMi-a venit o idee şi cum acest lucru mi se întâmplă destul de rar mă grăbesc şi încerc s-o pun în practică. De la ce a plecat ? Analizând graficul vizitatorilor pe care îl are blogul Stefa Media, am observat că în ultima zi lucrătoare a săptămânii şi pe parcursul weekend-lui, numărul acestora scade simţitor, indiferent dacă în acele zile sunt postate sau nu articole noi. Drept, aşadar şi prin urmare, m-am gândit să inaugurez o nouă categorie: Vineri e video care va consta într-un mic filmuleţ, preferabil ceva inteligent, la care se vor adăuga câteva comentarii. Inclusiv ale dumneavoastră.

Voi începe cu un material video găsit pe collegehumor.com, acelaşi site de unde am mai prezentat „The Matrix Runs on Windows” (ro. Matricea rulează Windows). Depăşim însă un pic sfera matricilor, şi chiar matricialelor fiindcă astăzi personajul principal este o imprimantă cu jet de cerneală, un pic cam răsfăţată. Aşadar… Your Printer is a Brat.

Ca o paralelă, termenul de „brat” datează de prin 1505 şi defineşte un copil lipsit de maniere, enervant sau o persoană cu un comportament imatur. De ce ar folosi cineva un cuvânt vechi de cinci secole, în context cu imprimantă modernă ? Ei bine, din acelaşi motiv pentru care unele persoane îşi varsă frustrările pe mausul sau tastatura din preajmă, convinşi fiind că acestea reprezintă doar obiecte neînsufleţite, fără nici o modalitate de ripostă. Chiar aşa să fie ?!

Imprimanta răsfăţată

Urmăriţi şi alte cipuri video amuzante pe CollegeHumor.

Nu fiţi totuşi prea duri cu imprimanta noastră. Cred că era într-o zi de vineri şi nu prea avea chef de muncă.

În loc de încheiere…

Nu ştiu dacă aţi observat, dar pe masă exact între imprimantă şi tastatură, se află un sandviş din care se vede foarte clar cum zboară firimiturile.

Mă folosesc de prilej pentru a vă reaminti un articol mai vechi, „Curăţarea calculatorului. Un studiu din Marea Britanie” când în urma unor investigaţii s-a găsit o tastatură ce conţinea de 5 ori mai multe bacterii decât vasul de toaletă. Alte două aveau nivele ridicate de stafilococ auriu, iar încă două coliforma şi enterobacteria. Aşadar, pe cât posibil, evitaţi să consumaţi alimente atunci când lucraţi la calculator, precum personajul nostru din clipul video prezentat.

Despre autor şi articol

a scris 281 articole pe blogul Stefa Media.


Student la Comunicare şi Relaţii Publice, cunoscător al jocurilor din perioada anilor '80 sau '90, interesat de IT şi WordPress, scriu despre ce-mi place şi, de cele mai multe ori, îmi place ceea ce scriu. Şi nu doar mie. De aceea continui.



  1. Mai 16th, 2009 la 22:04 | #1

    Super tare video-ul …chiar mi-a placut!

  2. Mai 20th, 2009 la 00:26 | #2

    Haios trebuie sa recunosc.. :)

  3. Mai 20th, 2009 la 02:01 | #3

    Mă bucur că-ţi place, dar stai să vezi articolul de mâine. E tragi-comic…