Update-uri offline pentru Windows
Actualizare. 3 august 2009. Ştiu că astăzi v-aţi fi aşteptat să vorbesc despre preţurile anunţate la Windows 7, însă mi-am zis ca până pe 22 octombrie când va fi lansarea oficială, să tratez cu oarecare reticenţă acest subiect. Nu de alta, dar cantitatea de folclor care circulă în aceste zile, l-ar face invidios până şi pe nenea Petre Ispirescu.
În schimb am să vă prezintă o metodă de descărcare a update-urilor pentru Windows 2000, XP şi Windows Vista, utilă în special acelora dintre dumneavoastră care nu beneficiază de o conexiune la internet suficient de rapidă, pentru a permite actualizarea online.
Este vorba de Windows Updates Downloader, ajuns la versiunea 2.40 Build 1299 şi realizat de francezul Jean-Sebastian Carle. Programul nu reprezintă chiar cea mai eficientă soluţie, dat fiind faptul că lista de update-uri trebuie actualizată de autorul programului (care s-ar putea să mai aibă şi alte treburi), însă interfaţa intuitivă şi modul de utilizare deloc îl pretenţios, recomandă Windows Updates Downloader ca fiind o opţiune de luat în calcul.
Windows Updates Downloader
Descărcare şi instalare
Nu zâmbiţi că nu chiar foarte simplu. Primul pas îl reprezintă descărcarea programului, în speţă a fişierului WUD240B1299Setup.exe şi instalarea acestuia.
Descărcaţi Windows Updates Downloader
URL: http://www.windowsupdatesdownloader.com/ProgramFiles.aspx
Cum procedura nu ridică nici un fel de probleme, n-am să mai insist. Pasul al doilea îl reprezintă alegerea listei de update-uri. Sunt nişte fişiere cu extensia *.ULZ. Îl descărcaţi pe acela care să interesează şi îl deschideţi cu aplicaţia noastră proaspăt instalată. În cazul Windows-ului XP cu Service Pack 3, lista în cauză este windows-xp-sp3-x86-enu.ulz.

Pachete de actualizări disponibile
Selectarea update-urilor
După ce aţi rulat Windows Updates Downloader, vă ecranul principal. În colţul din stânga sus este selectată lista de update-uri de care v-am vorbit mai devreme, mai jos este trecut folder-ul de download (şi uite aşa am început să vorbesc în „romgleză”, dar dacă v-aş fi spus „dosarul de descărcare” vă uitaţi la mine cruciş). Dosarul se poate schimba în funcţie de preferinţe, sau de spaţiul disponibil pe disc.

În partea centrală, sunt trecute actualizările disponibile, grupate pe categorii:
- Critical Updates
- Service Pack
- .NET Framewor 1.1
- .NET Framewor 2.0
- Windows Media Player
- Windows Services For UNIX
- Other
Cel mai important este că fiecare update este însoţit de o scurtă descriere. Mai există alternativa numită Google unde vă puteţi documenta cu privire la ce face sau ce nu face, unul din respectivele update-uri, iar programul vă oferă posibilitatea de scoate din listă. Puteţi să excludeţi o categorie întreagă de update-uri, de exemplu cele pentru Media Player (dacă nu-l folosiţi), sau Service Pack-ul, în situaţia în care acesta este deja instalat.
În partea de jos, observă un buton: „Show Options”, ce odată activat devine „Hide Options”. De aici se pot face o serie de setări suplimentare, cum ar fi excluderea din lista a actualizărilor aflate în stadiul beta, ştergerea update-urilor la care s-a renunţat, sau chestiuni „organizatorice” („Product as subfolder” vs. „Catefory as subfolder”, respectiv ascunderea aplicaţiei în bara de unelte). Nu trebuie uitată nici posibilitatea de a folosi un proxy, acolo unde este cazul.

Descărcarea update-urilor
După ce v-aţi făcut lista de cumpărături, daţi un click pe butonul de Download şi, într-un interval ce variază în funcţie de numărul de update-uri selectate şi de conexiunea la internet, fişierele se vor descărca pe hard-ul dumneavoastră şi în folder-ul indicat. Nu vă rămâne decât să le instalaţi conştiincioşi pe sistemul unde sunt necesare.
Actualizare. 3 august 2009
A fost actualizată lista de update-uri (cea despre care spuneam că datează din 13 mai), şi după cum puteţi vedea, toate pachetele cu excepţia numită Microsoft Exchange 2003, au suferit modificări.

Windows Updates Downloader. Liste cu actualizări disponibile
URL: http://www.windowsupdatesdownloader.com/UpdateLists.aspx
Şi ar mai fi cineva. Cei care se mai joacă cu nLite pentru a integra aceste actualizări într-un kit de Windows XP, se vor bucura să găsească tot pe acest site şi un utilitar: WMP11 Integrator. Cu ajutorul lui, Windows Media Player 11 poate substitui cu succes Media Player-ul standard (n.r. 10) aflat pe cd-ul de Windows XP.
Dar despre nLlite şi o instalare personalizată de Windows, voi vorbi cu altă ocazie.
Windows Updates Downloader. Casetă tehnică:
Denumire: Windows Updates Downloader
Producător: Jean-Sebastian Carle
Pagina oficială: http://www.windowsupdatesdownloader.com/
Cost (licenţă): Gratuit (freeware)
Cerinţe OS: Windows 2K / XP / 2003 / Vista
Versiune existentă la data scrierii articolului: 2.40 Build 1299
În încheiere…
Eu atât am avut de spus şi nu vreau să mai reţin, fiindcă deja unul dintre cititorii fideli ai acestui site (nr.yo9fah ) care a spus despre materialele găsite pe acest site că „îl liniştesc”. Loc de liniştite, loc cu verdeaţă.
Am să revin cu o altă aplicaţie, tot destinată descărcării offline a update-urilor pentru Windows, CTUpdate a lui Michael Boman.
Tot despre importanţa actualizărilor am vorbit într-un articol de dată recentă: „Actualizările. Secunia Personal Software Inspector”, şi poate veţi fi interesaţi să aflaţi că există o aplicaţie gratuită (PSI), ce urmăreşte întocmai ce programe necesită actualizare şi vă anunţă.

Uite iarăşi o chestiuţă interesantă pentru update XP.. Windiz Update
Pare interesant, doar că nu se pretează în cazul update-urilor offline, iar ultima actualizare este din… 2005.
Interesant, foarte interesant !!! Chiar ma simt foarte bine cand ajung pe aici, parca nu-i atata “forfotă”, ca prin “alte locuri” !
Cred ca am devenit maniac, in ce privesc update-urile, driverele, virusii, … de la astea 3, … am numai amintiri gen … “Cosmaruri, secvente de groaza, filme mute, etc.” ! =))
Am spus eu bine. Loc de linişte, loc cu verdeaţă. Sunt două explicaţii privind numărul redus de comentarii: faptul că înainte acesta a fost un site de firmă şi există o oarecare reticenţă şi tonul articolelor, mai sobru şi care nu lasă loc de polemici sau interpretări. Eu mă bucur mai mult să am un trafic restrâns, dar „calificat” aşa cum îl numeşte google, decât să primesc o duzină de comentarii de genul „dă şi mie un windows”, sau „cum să face aia”. P.S. În fiecare zi când văd lista căutărilor pe google în urma cărora s-a ajuns pe acest site mă minunez. Aşa am aflat de „diacritici”
Legat de driver-e şi update-urile permanente ţi-aş spune să nu te agiţi, fiindcă nu se merită. Important este ca sistemul pe care lucrezi să fie stabil, să fie protejat împotriva viruşilor sau a altor ameninţări informatice şi, dacă dacă rulează 24/7, să nu consume prea mult. În rest, aşa cum spuneam şi la finalul articolului, noi să fim sănătoşi… că boala vine singură.