Twitter. A fare-whale to Moby-Dick ?
Recitind o parte dintre ultimele articole, am fost surprins de tonul mohorât şi lipsit vioiciune, oarecum de înţeles ţinând cont de evenimentele ce au marcat începutul acestui an, însă nu şi de scuzat. Chiar dacă cititorii mai vechi nu m-au apostrofat, iar într-un număr mai mare sau mai mic, au rămas fideli blogului Stefa Media, e limpede că această stare de fapt nu se poate prelungi la nesfârşit.
Sunt dezamăgit de ce se întâmplă în jur (mă refer atât la peisajul online, dar nu numai) şi cred că acest lucru s-a văzut din plin în ultimele materiale. Curios să văd cum reuşesc alţii, am aruncat o privire alte bloguri din colecţia „pc”, că tot rimează cu „IT” (sau „it”, judecând după caracterul impersonal al articolelor), doar ca să constat că acel public îmi este inaccesibil. Şi nu intru în detalii. Poate aceasta e calea spre succes, dar nu e un drum pe care să vreau s-o apuc.
Dar voi continua să scriu, încercând să transmit o aptitudine ceva mai optimistă, nu de alta, dar dacă şapte sau opt twitterici sunt capabile să salveze o balenă eşuată, orice este posibil.
Astăzi voi vorbi despre ce s-a întâmplat în ultimele 24 de pe Twitter şi de ce, conform unui vechi proverb japonez, este bine să cazi de şapte ori, pentru a te ridica de opt.
Ce este Twitter ? De ce apare balena albă ?
Twitter este o reţea socială şi un serviciu de micro-blogging ce permite utilizatorilor schimburi de mesaje, cunoscute drept twitt-uri (eng. tweets).
Mesajele sunt limitate la conţinut în format text, maxim 140 de caractere şi pot fi trimise atât public, cât şi pe un canal privat, unui sigur utilizator (evident, există condiţia ca şi aceasta să te urmărească). Pentru a urmări „ciripiturile” cuiva este suficient un singur click pe butonul de „follow”, dar aveţi grijă fiindcă există şi reversul medaliei, şi anume „block”. Din 2009, Twitter a permis şi urmărirea listelor în locul utilizatorilor specifici, şi aşa am ajuns să dau primele acţiune de blocare (aviz celor pentru care percep termenul de „nonperson” drept un compliment).
Nu ştiu dacă în schiţa din 2006 a lui Jack Dorsey era trecut un plan de rezervă, pentru situaţia în care serviciul devenea indisponibil, însă e cert că alături de imaginea oficială, acea pasăre de culoare albastră şi origini incerte, balena albă a devenit parte a culturii Twitter. Majoritatea internauţilor, chiar şi cei care nu se numără printre utilizatorii de Twitter, au văzut cel puţin o dată cum monstrul alb este salvat din adâncuri de twitterici, simbolizând cele opt server-e de care dispunea serviciul în momentul lansării.
Sigur, au fost şi momente încordate. În august 2008 Twitter a dezactivat pentru mai multe luni serviciul de trimitere a mesajelor prin SMS pentru Marea Britanie, pentru ca un mai târziu să fim la un pas de „Twitpocalypse”.
Poate cea mai cunoscută perioadă de inactivitate rămâne cea din 2009 când, pe 6 august, atât Twitter cât şi FaceBook au fost victimele (colaterale, după cum s-a demonstrat ulterior) unui atac de tipul denial-of-service. Nici de hacking n-a fost scutit Twitter, după ce la sfârşitul anului trecut, o astfel de tentativă a schimbat (pentru aproximativ o oră) prima pagină a site-ului.
Toate aceste blocaje au dat ocazia comentatorilor din domeniu, să anunţe nici mai mult nici mai puţin decât declinul Twitter, mai ales în condiţiile în care se pregătea introducerea unor conturi plătite, destinate companiilor. Dincolo de cifrele seci (de exemplu, la nivelul anului 2007, Twitter a înregistrat un downtime cumulat de şase zile), de scenariile apocaliptice sau de părerile mai mult sau mai puţin pertinente, serviciul a continuat să se dezvolte, să înregistreze profit, mecanismele de autoreglare funcţionând mult mai eficient decât şi-ar fi imaginat însăşi Jack Dorsey, Evan Williams, respectiv Biz Stone (fondatorii Twitter).
Ce s-a întâmplat cu Twitter pe 9 iunie 2010 ?
Ziua de 9 iunie 2010 a fost marcată de probleme serioase în infrastructura Twitter, oficialii serviciului încercând vreme de mai multe ore să descopere cauza deficienţelor şi să s-o remedieze. A fost o luptă contra cronometru, amintind de încăpăţânarea căpitanului Ahab şi de balena atotputernică Moby-Dick.
Cei care au citit romanul lui Herman Melville, cred îşi amintesc de un moment în care echipajul de pe Pequod este nevoit să suporte o serie întreagă de privaţiuni (lipsa hranei, vreme nefavorabilă, un căpitan al cărui discernământ putea fi serios pus sub semnul întrebării), totul pentru a continua urmărirea balenei, şi nu mică mi-a fost mirarea să observ că ieri, mai multe facilităţi Twitter au fost dezactivate temporar (căutarea în timp real, informaţiile despre utilizatori, urcarea de noi poze pentru profil, ş.a.m.d.), în încercarea la fel de iluzorie de a câştiga duelul cu propriul Moby-Dick.
Pagina unde este afişat status-ul Twitter, a trecut ieri prin nu mai puţin de şase actualizări succesive, pentru ca de fiecare dată, rezultatul să nu fie cel scontat. Chiar am remarcat cu umor, că după ultimul anunţ (cel de la ora locală 12.29), când s-a vorbit despre remedierea echipamentului de reţea şi mai multe bloguri s-au grăbit să popularizeze fericitul eveniment, a urmat o altă ştire, cum că problemele au revenit… şi se investigează.

Ceea ce surprins în acele momente a fost popularitatea balenei albe, văzută nu atât ca un simbol eşecului (ceea ce este în fapt), ci ca o parte integrantă a serviciilor oferite de Twitter, „circulând” chiar şi sub forma unor mesaje stilizate. Unde ? Pe Twitter ?
Ishmael ar spune că a devenit parte de poveştii, şi n-ar fi departe de adevăr. Utilizatorii s-au obişnuit cu aceste apariţii zilnice, mulţi dintre ei înţelegând cât de dificilă este să menţii 24/24, 7/7, 365 de zile pe an, un serviciu care depinde de atâtea necunoscute. Sute de ani s-a crezut la graniţa lumii civilizate, necunoscutul este populat de monştri (doar căutaţi imagini cu hărţile ale navigatorilor din secole XII sau XIII), aşa că decizia de folosi o balenă este firească.
Legătura dintre Twitter şi propria balenă, nu este cu mult diferită ca cea dintre Ahab şi Moby-Dick, iar dacă unii s-au obişnuit, există riscul ca nu toată lumea lumea să fie la fel de îngăduitoare, asociind marca (englezii i-ar spune brand) cu o experienţă proastă / nesatisfăcătoare. Vor abandona Twitter-ul la fel de rapid precum l-au descoperit şi fără să se uite înapoi.
Problema balenei albe nu este doar de ordin tehnic, ci una şi de imagine, iar dacă în prima situaţie lucrurile se pot rezolva, delimitarea Twitter-ului de monstrul care-l bântuie se poate dovedi mult mai anevoioasă. Am văzut oferte de tricouri imprimate cu Fail Whale sau figurine, asta ca să nu mai vorbim de imaginile ori secvenţele video ce au ca protagonist uriaşul cetaceu.
Ahab nu l-a putut uita pe Moby-Dick şi au pierit împreună ! Cum va proceda Twitter ? Întrezărim un fare-whale ?
În loc de încheiere…
Dacă vă întrebaţi de ce am văzut ca fiind necesar acest intermezzo, şi de unde atâta grijă pentru o reţea de socializare, explicaţia este cât se poate de firească. Twitter este principalul canal de comunicaţie al blogului Stefa Media şi, alături de Google, o sursă importantă de trafic.
Nu-mi este deloc indiferent ce se întâmplă, iar când am vorbit de acel public inaccesibil, asta se întâmplă şi pentru că Twitter NU reuşeşte să convingă mai mulţi utilizatori (în special din tânăra generaţie). Stăm bine în statistici, dar foarte prost în realitate.
Vă urez o seară plăcută şi de mâine revin cu articole „mai practice”.
P.S. O întrebare. Să vă mai sâcâi cu link-uri afiliate ?
Actualizare…
Ei bine, oficialii Twitter au venit cu o serie de explicaţii legat de ceea ce a fost denumit „A Perfect Storm… of whales”, iar de data aceasta singurii vinovaţi sunt administratorii sistemului. Pe scurt. Două componente critice şi avid consumatoare de bandă au fost plasate pe un segment al reţelei monitorizat neglijent. La asta s-a adăugat o problemă de configurare, dar şi sentimentul că problemele sunt altundeva decât în „ograda” / oceanul propriu.
Pentru moment, Fail Whale s-a întors în adâncuri, însă ceva îmi spune că nu şi-a spus încă ultimul cuvânt.
Materiale bibliografice:
- http://www.zmogo.com/web/does-the-twitter-whale-twitter-fail/
- http://status.twitter.com/post/680470291/site-availability-issues
- http://www.landor.com/index.cfm?do=thinking.blog&post_id=19057&bhjs=0
- http://en.wikipedia.org/wiki/Twitter
- http://en.wikipedia.org/wiki/Moby-Dick
- http://www.zelist.ro/zetweety/


andrei, link-urile afiliate nu sunt sacaitoare. lasa-le ca nu se stie niciodata
.
. am citit istoria blogului si cu atat mai mult apreciez gestul tau de a ne bucura, aproape in fiecare zi, cu articole rezultate din vasta ta experienta si, mai ales, documentare
din nefericire, acest excelent blog nu sufera nici datorita calitatii vizitatorilor, nici datorita calitatilor articolelor. sufera din vina autorului care, desi este un realizator de articole cu subiecte atractive si foarte bine documentate nu a stiut sa faca, la timp, o promovare adecvata a acestora. nu poti, in perioada de criza economica sa iti impui un deadline bazandu-te pe afiliere. am fost unul dintre cei care te-au stimulat, moral mai mult, in scopul mentinerii blogului, fara sa iti spun ca, in contextul economic actual, e doar o himera. motivul e simplu : nu am vrut sa te descurajez (speranta moare ultima, neh? ). ideal ar fi fost ca, de la debutul blogului, sa initiezi si o campanie de promovare astfel incat sa existe un trafic suficient pentru un pay-per-click. probabil ca ai fi inregistrat un regres semnificativ astazi dar si ala e mai bun decat nimic
Subscriu Happyday.
Nici eu nu o putem spune mai bine, dar iti urez succes in continuare si sper ca nu vei renunta la blog.
Era pacat daca te retrageai
cred ca tocmai mi-am ratat cariera de aplaudac
.
.
dar m-am straduit din rasputeri, sa stii
@happyday După cum ne-au demonstrat în ultimii ani mai mulţi membri ai societăţii civile, nu e niciodată prea târziu să începi : Îţi mulţumesc pentru susţinere, mai ales că urmează o perioadă ceva mai relaxată (e Campionatul Mondial şi nu are rost să stresez lumea mai mult decât o fac vuvuzelele) şi sper ca atitudinea din următoarele articole să fie ceva mai relaxată.
O să discutăm mai pe larg despre afiliere şi posibilităţile de monetizare într-o perioadă în care consumul este atacat din toate părţile.
@Tudor Singurii care mi-ar fi simţit lipsa ar fi fost cei aproximativ 200 de cititori frecvenţi, însă nu-mi fac iluzii cum că ar fost o pierdere pentru „blogosferă”.
ma bucur ca te-am suparat ! e si asta o forma de a te teleporta din modul “cloud” in cel “terran”. esti un tip prea valoros ca sa ma pot rezuma la simple aplauze, andrei
.