Template-uri de calitate pentru Office 2007
Este vorba de 6 template-uri (disponibile în 9 scheme de culori), realizate de firma de design Bradley & Montgomery şi distribuite gratis de către Microsoft. Da, aţi înţeles bine: de Microsoft. Aceste teme pot fi descărcate şi folosite cu Microsoft Office PowerPoint 2007, Microsoft Office Word 2007, Microsoft Office Excel 2007, Microsoft Accounting Express sau Microsoft Publisher.
Microsoft Office 20007 vă oferă aşadar posibilitatea de a crea documente sau prezentări cu aspect profesional, iar aceste teme sunt tocmai potrivite. Cred că este interesantă atitudinea celor de la Microsoft care încearcă să demonstreze noile funcţionalităţi pe care le prezintă Office 2007 şi să-l facă mai atractiv pentru mediul de afaceri. Cum deja mi-am cumpărat un Office 2007 Small Business Edition 2007, nişte template-uri de calitate cred că se vor dovedi folositoare.
URL: http://www.microsoft.com/smallbusiness/office2007templates/
Un lucru mai trebuie să menţionez: dacă nu aveţi Office 2007, descărcaţi versiunea de încercare gratuită pentru 60 de zile şi aşa puteţi testa template-urile.


Ultimele comentarii