Home » PREZENTĂRI » Tastatura virtuală şi căutarea pe Google

Tastatura virtuală şi căutarea pe Google

Cu vreo săptămâni în urmă, am vorbit despre noua pagină Google şi chiar dacă între timp lucrurile par să fi revenit la un normal pe care nu-l doream, iată că seria experimentelor continuă cu extinderea tastaturii virtuale. Mi-a atras atenţia acestă facilitate pe google.ru (unde am văzut-o pentru prima dată) şi chiar mă gândeam cât va mai trece până când utilizatorii din România vor fi răsfăţaţi cu ceva asemănător.

google logosAşteptarea a luat sfârşit, fiindcă între bara de căutare şi cele două linkuri („Căutare avansată”, respectiv „Unelte lingvistice”) şi-a făcut apariţia o pictogramă nouă,pictograma tastatura virtuala ce odată accesată, afişează o tastatură virtuală, specifică limbii române. Şi îmi permit să accentuez cuvântul „specific”, deoarece tastatura în cauză este una cu diacritice, asemănătoare modelului „oficial” de tastatură românească.

Singurul lucru pe care nu l-am înţeles este mutarea lui „â” din „a”, în colţul din stânga sus, pe locul tastei apostrof.

Despre tastaturile virtuale s-a mai vorbit pe acest blog, acestea fiind privite ca o soluţie împotriva dispozitivelor de tip hardware keylogger, un ajutor oferit utilizatorilor cu dizabilităţi şi nu numai. Nu de puţine ori, s-a întâmplat să prefer tastatura virtuală în locul celei clasice, rezolvând mai rapid, din doar două-trei clicuri.

Funcţiile tastaturii virtuale

După cum explică şi ghidul oficial (oferit până la această oră doar în limba engleză), tastatura virtuală nu doar că are aceleaşi funcţii ca şi dispozitivul clasic, dar cele două se sincronizează, astfel încât nu este nici un fel de problemă să le folosiţi împreună.

Avem un buton „Caps Lock” virtual, „Shift”, „Backspace”, „Alt+Ctrl”, ,Space”, sunt prezentate toate caracterele alfanumerice importante, însă din păcate lipseşte un ENTER-ul, sau un buton „Căutare pe Google” care să se regăsească şi în tastatura virtuală. Un alt lucru pe care l-am observat, este că atunci când folosim doar tastatura virtuală, Google nu mai oferă acele indicii de căutare. Aş spune că e chiar mai bine, în condiţiile în care unele recomandări sfidează ridicolul şi/sau bunul simţ.

Grupul de taste Alt+Ctrl oferă acces la caractere speciale, paranteze rotunde, pătrate, acolade, la semnul euro, ghilimele, apostrof, ş.a.m.d. însă nu ştiu în ce măsură acestea se pot dovedi utile unei căutări pe Google. Am făcut câteva teste, iar rezultatele sunt nesatisfăcătoare.

Mult mai inspirată mi se pare facilitatea de drag & drop adăugată tastaturii virtuale, ce poate fi purtată pe ecran, după pofta inimii. Odată afişată tastatura, este suficient să duceţi cursorul în partea superioară a ferestrei (acolo unde scrie română), apăsaţi (clic stânga) şi mutaţi tastatura virtuală în zona de ecran dorită, după care eliberaţi butonul mausului.

Mi-ar fi plăcut şi mai mult dacă această tastatură virtuală s-ar fi regăsit şi fereastra de logare (măcar din motive de siguranţă), dar nu e timpul trecut.

În loc de încheiere…

Iar dacă tot am vorbit de alternativa virtuală la tastatura clasică, pentru final am păstrat o parodie extrem de gustată la acea vreme, şi care în contextul lansării iPad-ului poate să capete noi semnificaţii. Este vorba despre un laptop (imaginar) produs de Apple, în care informaţia este întotdeauna la câteva „sute” de clicuri distanţă.

Apple şi laptopul revoluţionar fără tastatură

Despre autor şi articol

a scris 281 articole pe blogul Stefa Media.

Student la Comunicare şi Relaţii Publice, cunoscător al jocurilor din perioada anilor '80 sau '90, interesat de IT şi WordPress, scriu despre ce-mi place şi, de cele mai multe ori, îmi place ceea ce scriu. Şi nu doar mie. De aceea continui.

  1. Mai 4th, 2010 la 17:51 | #1

    Daca oamenii folosesc de aproape 30 de ani tastatura cum vine Apple cu asa zisa “inovatie” si se asteapta ca toata lumea sa se invete cu rotita. Plus, rotita era la dvd-playere portabile doar ca ei au adaugat un soft mai bun….3000 de euro pentru asta ? No Thanks!

  2. Mai 4th, 2010 la 17:53 | #2

    Ahh ce prost sunt, acum am vazut ca e de la Onion….parodie….scuze!

  3. sergiu
    Mai 4th, 2010 la 20:54 | #3

    Salut Andrei. Eu găsesc ca este binevenita aplicația asta,uneori,cum bine spui în articol,cu 2-3 click uri,ai rezolvat situația. Sunt convins ca,în anumite cazuri,o voi folosi la rândul meu. In rest,sa auzim de bine. STIMA.

  4. happyday
    Mai 4th, 2010 la 21:40 | #4

    sunt ferm convins ca, dincolo de parodie, apple va fi capabila sa pregateasca multe surprize placute in viitor. din punctul meu de vedere este cea mai inovativa companie din domeniul IT si, dincolo de acuzatiile de tiranie care i se aduc lui steve jobs, atata vreme cat omuletul asta exista, apple va fi varful de lance al tehnologiei informatiei. si nu ma refer doar la produse gen ipod :) .

  5. Mai 5th, 2010 la 11:00 | #5

    Vă mulţumesc pentru comentarii

    @CGeorges
    Bine ai venit pe blogul Stefa Media şi n-ai motive să fii aşa de aspru cu tine. Dacă arată ca un Apple şi se comportă ca un Apple… atunci e un Apple… sau o raţă :)

    @sergiu
    Glumind un pic, aşa spune că Google acordă o mai mare atenţie limbii române şi scrierii cu diacritice, decât Academia Română ce pare că s-a transformat în dezvoltator imobiliar.

    @happyday
    Aici ai dreptate şi într-un articol ceva mai vechi mai vorbit despre Macintosh, un calculator cu mult înaintea vremurilor. Să vorbeşti în 84 pentru sintetizator de voce ori sistem de operare cu interfaţă grafică, era aproape de neimaginat. Mai glumim cu Steve Jobs, dar a fost, este şi rămâne un vizionar, unul dintre oamenii care au dus lumea înainte şi nu înapoi. Îţi mai aduci aminte cine spunea că doar câţiva Mb de memorie sunt suficienţi ? :)

  6. Vapa
    Mai 5th, 2010 la 12:15 | #6

    Cam toată lumea din exterior ştie povestea literei Â, deci nu trebuie să te mire că au pus-o într-un colţ, separată de celelalte litere. Eu o numesc litera propagandistică, pentru că singura ei funcţie este aceea de a sprijini propaganda oficială legată de descendenţa romînilor din romani italici. Litera  şi cuvintele “sunt, suntem, sunteţi” au deci legătură cu identitatea falsă inventată în secolul 19 de Şcoala Ardeleană şi promovată de atunci agresiv pe toate canalele oficiale sau mai puţin oficiale, inclusiv în străinătate. Străinii, ca şi unii dintre romîni de altfel, sînt deranjaţi de aceste minciuni care au fost perpetuate timp de 200 de ani fără nici o bază istorică şi cu o bază lingvistică în mare parte fabricată în laboratoarele de propagandă (relatinizarea limbii din secolul 19).

    Este culmea că în perioada interbelică se spunea clar că romînii sînt unul din cele mai amestecate popoare din Europa din punct de vedere genetic, lucru la care au contribuit din plin şi coloniştii aduşi de romani, care erau de origini foarte diverse, însă foarte puţini italici, marea majoritate fiind din Balcani, Asia Mică, Orientul Mijlociu şi chiar Africa de Nord. Iar după asta au urmat 1000 de ani de migraţii şi invazii diverse, de la germanici şi slavi pînă la popoarele asiatice turcice. Astea sînt fapte istorice binecunoscute în străinătate, unde vrăjeala cu originea latină (italică) a poporului român este considerată o glumă, acest lucru fiind însă acceptat în privinţa limbii.

  7. Mai 5th, 2010 la 17:37 | #7

    Vapa :

    io ştiam că originea latină a limbii şi a poporului sunt overrated (ştiu de la Boia că limba noastră s-a latinizat mai mult de la ofiţerii ruşi care au staţionat aici la începutul sec XIX şi vorbeau franceza) dar chiar nu aş fi crezut că din cauza asta e plasată acolo în stânga tasta  :D