StefaMedia are cont pe Twitter (articol actualizat pe 19 Iulie 2010)

StefaMedia are cont pe Twitter

Bine v-am regăsit. Începând de astăzi, 12 iulie 2009, StefaMedia are cont pe Twitter !

twitter-logo-300x70Ei, şi ce-i cu asta ? Ce ?! Nu se mai scufundă planeta ? Nu mai vine criza peste noi ?! O să fie benzina mai ieftină şi cursul euro – leu, mai avantajos pentru nefericiţii care s-au împrumutat pe 30 de ani ?! Din păcate NU. N-am cum să vă ajut, deşi vă rog să mă credeţi că aş vrea din toată inima. Unde depinde de mine, în speţă administrarea blogului stefamedia.ro, voi încerca să fac tot ce este posibil ca lucrurile să fie un pic mai bune. Acesta cred că este şi maximul pe care îl poate spera cineva, să facă un pic de lumină asupra unor subiecte încurcate, iar noi să fim sănătoşi, fiindcă domeniul IT&C este unul care nu duce lipsă de încurcături. Şi „încurcăreţi”.

Ce veţi afla însă de contul de twitter StefaMedia ?

În primul rând noutăţi de pe blogul StefaMedia sau de pe site-urile partenere, pe care nu am timp să le prezint într-un articol dedicat.

Promoţii. V-am obişnuit deja de ofertele Giveaway of the Day, cu promoţiile Avira, TuneUP sau Ashampoo, doar că de acum înainte numărul acestor va fi mult mai mare.

Actualizări. În ultimele 6 luni, pe blogul StefaMedia s-au strâns aproape 100 de articole, dintre care o parte sunt actualizate periodic. Modificările sau completările vor fi anunţate doar pe twitter, deci fiţi pe fază.

În plus, contul de twitter va fi singurul reper în timp în timp real, fiindcă cei care mă cunosc ştiu deja că nu folosesc programe de tip messenger. De altfel şi pe site va fi inclus un plugin specific.

Câte mesaje vor fi zilnic pe contul de twitter StefaMedia ?

În general doar câteva, asta până mai creşte numărul celor interesaţi. Nu vreau să devin agasant şi nici să preiau ciripurile altora la nesfârşit. Aici nu e o leapşa. Însă altceva mă interesează, şi i-ar ruga pe vizitatorii fideli ai acestui site să-mi spună ce-ar dori să primească pe twitter.

Aştept părerile voastre şi ne vedem pe Twitter.

Articole corelate pe stefamedia.ro:


Un articol scris de: andrei Categorii: Blogul Stefa Media Etichete: BLOGGING, StefaMedia, Twitter



  1. Iulie 12th, 2009 la 20:15 | #1

    cat mai multe oferte. ma scoti din criza cu softuri “la promotie”

  2. Iulie 12th, 2009 la 20:23 | #2

    Ca să citez o categorie dintr-o revistă de mult dispărută… „e pe vine”. Plus că de săptămâna viitoare apar şi programele gratuite (freeware şi free software) şi nu sunt decât vreo 200. P.S. Am introdus în site, un widget pentru twitter şi acolo vor fi afişate promoţiile. Sau îţi faci cont pe twitter. :)

  1. 10 Iulie 2010 la 23:08 | #1