Speccy. Informaţii despre sistem
După o absenţă de câteva zile (dictată de cooptarea într-un proiect), mi-am zis că n-ar fi rău să mai şterg un pic din praful ce s-a aşternut pe blogul Stefa Media. Nu de alta, dar funigeii sunt cea mai sigură sursă de „internal linking”, şi nu taxează pentru „optimizare SEO”. Fiind şi sub influenţa celuilalt proiect, unde am avut rolul de a identifica (şi de a repara – acolo unde este posibil) ce-au stricat alţii, nu pot să nu mă declar uimit, văzând cât efort s-a depus în încercarea de a păcăli motoarele de căutare, când alternativa unor pagini simple, naturale, ar fi fost mult la îndemână.
Recunosc.
Experienţa în domeniu este aceea a unui SEO amator, dar măcar atât am învăţat, că o poziţie bună în SERP (rezultatele organice furnizare de motoarele de căutare), nu înseamnă mai nimic, dacă nu este dublată de o conversie. Altele sunt reperele care pot să certifice eficienţa unui magazin online şi nu „cât de bine iese la căutări”. Contează, fără îndoială, şi acest aspect, dar detaliile ce transformă un vizitator (consumator de bandă), într-un client (consumator de produse) sunt mai mai subtile şi nu ţin de îngrămădirea unor cuvinte cheie.
Şi pun punct acestui subiect (că doar nu suntem pe un blog dedicat fenomenului SEO sau SEM), dar nu înainte să vă invit să citiţi interviul acordat de Cristina Andrei pe seo-romania.com, unde spre final sunt recomandate şi câteva resurse (site-uri, cărţi, ş.a.m.d.). Unele îmi erau cunoscute, altele (precum „Art of SEO ”) o să le comand cu prima ocazie, însă ceea ce vreau să scot în evidenţă este că inclusiv o persoană care activează cu succes în domeniu, are nevoie de informare constantă şi învaţă în permanenţă. Este un exemplu de salutat (demn de urmat), şi poate fi socotit drept criteriu, atunci când decideţi cine să se ocupe de site-ul, ori de afacerea voastră.
Iar dacă tot am vorbit de importanţa informării, trecem la softul pe care vreau să vi-l prezint astăzi, pe numele său Speccy. În comparaţie cu alte produse ale firmei Piriform (amintesc aici de Recuva, CCleaner sau Defragler), Speccy este un ilustru necunoscut, oarecum de înţeles dacă ţinem cont de faptul că varianta finală a fost lansată în urmă cu doar câteva zile. Am testat Speccy (profit de ocazie să vă spun că este disponibil şi într-o variantă portabilă), şi afara faptului că este gratuit, m-a impresionat modul prietenos de prezentare a informaţiilor.
Departe de a fi un concurent pentru SIW sau Everest Ultimate, Speccy se adresează acelor utilizatori care doresc să afle rapid câteva informaţii despre ce se ascunde sub carcasa PC-ului, incluzând tipul procesorului, placa de bază, RAM, placă video, unităţi optice şi fixe, placă audio, reţea, alte periferice şi sistemul de operare. În plus, aceste informaţii se pot salva în format *.XML sau într-un fişier propriu *.speccy, lucru extrem de util dacă încercaţi să depanaţi un sistem „de la distanţă”.
Speccy. Descărcare şi instalare
URL: http://www.piriform.com/speccy/download
Aşa cum v-am obişnuit pe acest blog, câteva rânduri sunt alocate procedurii de instalare, fiindcă nu de puţine ori s-a întâmplat ca vreo bară de unelte (inutilă, insipidă şi inoportună) „să pândească” în spatele unui clic nevinovat. Nu este cazul de această dată.
- Descărcăm fişierul spsetup101.exe, în rulăm şi aflăm că ne aflăm în faţa variantei Speccy 1.01. Next
- Citim şi acceptăm termenii de utilizare. I Agree
- Calea standard pentru instalare este „C:\Program Files\Speccy” şi nu intenţionez s-o schimb. Next
- Cât mai multe scurtături ? După preferinţe… şi trebuinţe. Standard se va creea un link atât în meniul de start, cât şi pe desktop. Install
- Lăsăm bifată caseta „Run Speccy 1.01”. Finish.
Impresii… despre Speccy
Informaţiile sunt prezentate într-un mod extrem de intuitiv, şi nu prea ai cum să te pierzi prin singurul meniu existent.
În partea stângă sunt prezente cele 10 categorii (sistem de operare, procesor, ram, placă de bază, placă video, unităţi de discuri fixe, unităţi optice, audio, periferice şi reţea), deasupra acestora, aflându-se butonul de analiză, acel sumar.
Speccy nu face doar un inventar al sistemului, ci oferă informaţii utile în timp real (de exemplu, temperatura discurilor fixe / a hdd-urilor).
Ce NU oferă Speccy este un link către pagina producătorului (după modelul Everest), necesar pentru a corobora informaţiile prezentate şi / sau pentru a descărcare anumite driver-e sau utilitare. Aşa, nu-mi rămâne decât să caut „pe Google” (că tot la motoarele de căutare ne întoarcem) fiecare indiciu în parte.
Curiozitate m-a făcut să testez Speccy pe un sistem mai vechi, iar surpriza a fost să văd că toate componentele au fost identificare corect.
Unii voi spune că despre Speccy că nu este necesar. Că aceleaşi informaţii se regăsesc în lista dispozitivelor (My Computer -> Properties -> Device manager) ori că există soluţii software mai performante (SIW, EVERESTUltimate Edition, SiSoftware Sandra Lite, ş.a.m.d.). Şi unii, şi ceilalţi au dreptate. Nu Speccy va revoluţiona modelul softurilor de analiză, însă pentru ceea ce este gândit să facă, se descurcă.
Cu ajutorului lui Speccy, orice utilizator poate afla în câteva minute ce tip de module RAM are nevoie pentru upgrade, şi / sau dacă sistemul permite (există sloturi libere). Şi trebuie să recunosc că am preferat întotdeauna aceste metode „nonintrusive”, şurubelniţei.
Speccy. Casetă tehnică:
- Producător: Piriform Ltd
- Pagina oficială: http://www.piriform.com/speccy
- Licenţă (cost): Freeware (gratuit)
- Cerinţe de sistem: Windows
- Versiune existentă la data scrierii articolului: 1.01.132
În loc de încheiere…
Pot spune că mi-a plăcut Speccy, iar în următoarele trei săptămâni, voi prezenta pe rând Recuva, CCleaner şi Defragler, trei softuri excelente, gratuite, şi produse de un nume serios: Piriform.
Materiale bibliografice:
- http://www.piriform.com/blog/2010/4/23/speccy-v101-final-release



ptiu ! m-am speriat degeaba ! am crezut ca l-ai testat pe calculiciul de acasa ! ca voiam sa-l cumpar : fac colectie de antichitati si asta dadea bine langa elefantul lui hannibal
.
P.S. Regret că am vândut HC-ul 91. Era o „frumuseţe”. Cu monitor, casetofon special. Tocmai bun să-l testez cu Speccy.
sincer, ma asteptam la un raspuns de genul asta !
am instalat speccy. pentru un program free si un utilizator nu prea priceput e numai bun. adevarul este ca nu prea am termen de comparatie: in afara de everest premium nu am folosit altceva.
Felicitari pentru articol si pentru blog. Intr-adevar foarte util programul, chiar daca nu se compara cu Everest. Din aceasta categorie favoritul meu este CPU-Z. Dar poate va fi Speccy. Cine stie…
Ce de comentarii
La mine pe blog…
@bcman
Bine ai venit pe blogul Stefa Media şi îţi mulţumesc pentru aprecieri. Mi-a plăcut Speccy tocmai pentru că pare destinat exact target-ului acestui blog, utilizatul obişnuit care uneori poate fi derutat de multitudinea de informaţii oferite de Everest sau de programele asemănătoare. Plus că are potenţial şi dacă ne gândim că este o „producţie” Piriform, n-ar fi exclus ca scurt timp să devină la fel de apreciat ca Recuva sau CCleaner.
@happyday
Ştii care program mai este interesant (şi gratuit) ? Aida32, cu menţiunea că dezvoltarea lui s-a oprit în urmă cu ani buni.
@bcman
cred ca ai dreptate. nu stiu ce e cu astia de la piriform dar fac niste programe gratuite excelente.
Vreau sa te felcit pentru blog. Este unul de cea mai buna calitate. Nu postezi elemente “senzationale” si nici lucruri foarte grele. Doar lucruri utile, practice. Imi place foarte mult ca te axezi pe securitatea IT si masuri de preventie. Intr-un articol scriai ca cel mai important este utilizatorul. In mare masura ai dreptate. Dar dau urmatorul scenariu. Intru pe unul dint site-urile de incredere (poate chiar acest blog). Site-ul respectiv e vulnerabi, iar un hacker (sau script kiddie) introduce un iframe care sa instaleaza pe calculatorul victimei un Trojan.Downloader. De aici totul e simplu. Se vor downloada o gramada de virusi pe calculatorul victimei.Acelasi lucru cu un plug-in vulnerabil, obtinandu-se un buffer overflow. In ambele cazuri nu este vina utilizatorului. De-aceea imi plac softurile care monitorizeaza procese pornite, programe conectate la internet etc. Daca doresti am sa iti recomand cateva astfel de programe despre care sa scri pe bloe
Buna seara tuturor. Andrei,dupa cum ai constatat,ai cititori. Repet din nou ca vor fi cititori mai multi ,pe zi ce trece…Subiectul de azi e bun si ma bucur ca vei prezenta si CCleaner,un program excelent in opinia mea. Continua tot asa, faci un lucru nemaipomenit! STIMA.
@happyday Cred că o să fac un efort şi devansez un pic articolele pentru Recuva şi CCleaner. Merită
@bcman Răspunsul ar fi mai lung, însă în final tot la utilizator se reduce problema. Am vorbit într-un articol trecut despre cum recunoaştem un site sigur (amintind de extensiile McAfee SiteAdvisor, Web Of Trust), dar şi de soluţii precum noscript. Plus că folosirea unui browser actualizat, unde n-aş neglija Internet Explorer 8 reduce riscul infectării prin intermediul unor troieni. Iar subiectul articolului de mâine (pentru că am avut un update în urmă cu doar câteva zile este Sandboxie), excelent în astfel de situaţii. Un utilizator informat, şi care pune preţ pe propria-i securitate, va fi mai în siguranţă decât cei mai mulţi dintre internauţi.
Aştept cu plăcere orice fel de recomandări, promit să testez programele respective iar dacă timpul îmi va permite, scriu şi pe blog.
Cât priveşte subiectele abordate pe blog, am încercat să fiu serios, să NU arunc informaţii false (de exemplu, povestea vulnerabilităţilor din WordPress), iar acolo unde nu am fost sigur de un lucru, am evitat subiectul. E drept că această lipsă a „senzaţionalului” se resimte din plin în lipsa traficului şi în atmosfera uneori feerică de pe acest blog.
Salut @sergiu
Dacă mă tot lăudaţi, o să încep să şi cred cele spuse. Cât de curând, urmează şi articolul despre CCleaner
andrei
senzationalul e o simpla chestie de perceptie. ceea ce ai cladit tu aici e fundamentul unui blog ce poate avea o ascensiune extraordinara.
putintica rabdare, mon cher !
@andrei
Blogul este unul foarte valoros care are calitatea postarilor foarte mare. Daca ti-ai face mai multa reclama ar putea ajunge printre cele mai bune bloguri de IT din Romania
no, de cand au venit caldurile astea am zis sa-l rulez pe mister speccy sa vaz ce mai zice. si zice sireacu : temperatura procesor 65 grade. e cam mult
( . e suficient sa bag pc-ul in curatenie si, eventual, sa-i schimb coolerul ? sau poate fi de la altceva? pana acum, din cate stiu, temperatura n-a depasit 40 grade.
Salut happyday
De la 40 de la 65 de grade e o creştere semnificativă, parcă un pic prea mare pentru a fi pusă doar pe seama condiţiilor de mediu. Dacă nu ştiu exact tipul procesorului, cooler-ul sau ambientul (carcasa) îmi este greu să mă pronunţ, însă ai putea să faci un pic de curăţenie şi, dacă dacă este permis, să pui 2-3 picături de ulei mecanic pe rulmenţii cooler-ului.
Apoi, dacă tot nu se observă o îmbunătăţire semnificativă, următorul pas ar fi demontarea cooler-ului, curăţarea amănunţită (inclusiv a zonei superioare a procesorului) şi folosirea de pastă termo-conductoare eficientă.
În cele mai multe cazuri, aşa ar trebui să se rezolve, dar şi schimbarea cooler-ului rămâne o opţiune. Personal, îmi plac produsele Artic Cooling (şi din cauza garanţiei de până la şase ani !!!).
Trimite-mi un e-mail cu câteva detalii…
trimis mail.
am avut probleme si cu vechiul pc (ala restarta non-stop la caldura) si am rezolvat prin curatare si renuntare la “aripile laterale” ale carcasei calculiciului. dar nu imi prea place schema asta
.