Readability. Extensie Firefox pentru lizibilitate
Cu ceva vreme în urmă, într-un guest post pe wptuts.ro, am vorbit despre accesibilitatea site-urilor web şi vă spuneam că nu este suficient să ai conţinut de calitate, dacă nu eşti capabil să prezinţi acele informaţii într-o formă atractivă, menită să îmbie şi nu să agaseze cititorul. Apoi, făcând o trecere în revistă a elementelor care influenţează accesibilitatea unui site, m-am oprit asupra timpului de încărcare a paginii, al contrastului dintre text şi fundal, mărimea font-ului şi distanţa dintre rânduri, am abordat problema animaţiilor, a existenţei tag-ului alt sau a unei pagini 404 personalizată.
Sigur, multe dintre sfaturi se adresau administratorilor de site-uri şi mai puţin utilizatorilor obişnuiţi, însă îmi face plăcere să anunţ existenţa unei soluţii viabile şi pentru aceştia din urmă. Este vorba de o extensie pentru Firefox dezvoltată de Baris Derin, intitulată sugestiv Readability (sau pe româneşte „lizibilitate”), disponibilă şi sub forma unui bookmarklet. Am instalat relativ recent această extensie (fără prea multe aşteptări, recunosc), însă reticenţa iniţială a fost înlocuită de o reală încântare, fiindcă Readability este de-a dreptul excepţională. Ştiţi că nu sunt genul care se entuziasmează uşor, dar simplitatea şi uşurinţa în utilizare, recomandă Readability drept una dintre acele extensii a cărei instalare devine aproape obligatorie dacă vreţi să beneficiaţi de experienţa unei text clar (lizibil), neîntrerupt şi personalizat în funcţie de necesităţi.
Readability. Descărcare şi instalare
URL: https://addons.mozilla.org/en-US/firefox/addon/46442/
Instalarea acestei extensii nu presupune nimic deosebit, drept pentru care voi zăbovi preţ de doar câteva minute. E aşa de simplu, încât devine complicat să greşiţi. Clic pe link-ul oficial, acceptaţi instalarea, iar după ce browser-ul a fost restartat, semnul că totul a decurs „ca la carte” va fi litera „R” din bara de stare.
Departe de a se limita la un rol decorativ, acel simbol devine important, fiindcă de acolo veţi controla afişarea paginii în modul de lizibilitate (eng. readability).
Configurarea extensiei de lizibilitate
În stilul devenit clasic, accesăm Tools –> Options –> Manage Add-ons… -> Readability (Options), subiect pentru vedea că modul de lizibilitate se activează printr-o combinaţie Ctrl+Alt+R, iar funcţia de auto-scroll (derularea automată a paginii) cu Ctrl+Shift+A. La nevoie, putem personaliza aceste combinaţii, însă nu cred că trebuie să ne griji pe moment.
Vorba lungă, sărăcia omului, iar cum explicaţiile sunt mai puţin relevante decât un exemplu practic, trec direct prezentarea extensiei în cauză, folosind chiar ultimul articol de pe aceste blog.
Accesăm materialul despre Fury of the Furries, apăsăm Ctrl+Alt+R şi într-o clipită, tot ceea ce este inutil, inoportun sau insignifiant (în pagină) a dispărut, lăsând un urmă un text extrem de uşor de parcurs. Şi lucrurile bune nu se opresc aici.
Observaţi în partea stângă trei butoane ? Cu ajutorul lor putem reîncărca pagina în modul original, o putem tipări în format lizibil (economisind cerneală şi hârtie) sau o putem recomanda unei cunoştinţe prin e-mail. Dealtfel am folosit acel formular, iar ceea ce m-a impresionat a fost… accesibilitatea.
Şi tot n-am terminat. Un clic dreapta pe acel „R” din bara de stare (eng. status bar) vă oferă câteva posibilităţi atractive de a personaliza afişarea. Sunt disponibile numai puţin de 5 şabloane grafice:
- newspaper (ziar), cu text negru pe fundal alb;
- novel (roman), cu text negru pe fundal cafeniu şi un font elegant;
- eBook, special optimizat pentru dispozitivele portabile;
- inverse, cu text alb pe fundal de culoare închisă;
- athelas, cu text negru pe fundal alb şi un font elegant;
Dimensiunea font-ului poate fi şi ea modificată. Din start ne sunt oferite 5 variante (extra small, small, medium, large şi extra large), plus posibiltatea de a opta pentru un font între 9x şi 40px.
Ultimul capitol pe care extensia pentru lizibilitate îl influenţează se leagă se leagă de marginile păstrate (extra narrow, narrow, medium, wide şi extra wide) şi nu trebuie să mai spun cât de mult de vor bucura posesorii monitoarelor wide, care vor putea beneficia, în sfârşit, de întreaga dimensiune a ecranului.
Cât priveşte opţiunea autoscroll (una a cărei utilitate o văd mai ales în cazul persoanelor ceva mai în vârstă şi cărora le-ar fi incomod să deruleze manual paginile), e bine de ştiut că viteza de derulare poate fi mărită cu ajutor tastei „+” (respectiv Shift & +, pentru o creştere rapidă), sau scăzută prin apăsarea tastei „-” (respectiv Shift & -, pentru o descreştere rapidă).
Readability. Casetă tehnică:
Tip: Extensie Firefox
Compatibilitate: Firefox 3.0 – 3.7a6pre
Autor: Baris Derin
Pagina: https://addons.mozilla.org/en-US/firefox/addon/46442/
Versiune disponibilă la data scrierii articolului: 0.9
În loc de încheiere…
Nu pot să închei fără a oferi şi vizitatorilor care NU folosesc Mozilla Firefox şansa de beneficia de un plus de lizibilitate. Extensia pentru lizibilitate / readability este un experiment al laboratoarelor Arc90.com Labs şi tot acolo veţi găsi bucata de cod, bookmarklet-ul care vă interesează.
URL: http://lab.arc90.com/experiments/readability/
O seară plăcută vă doresc şi nu uitaţi de pachetul de extensii destinate testării şi îmbunătăţii accesibilităţii site-urilor web, disponibil pe pagina Mozilla, sau de celelalte extensii pentru Firefox, prezente chiar aici, pe blogul Stefa Media.





Readability este o extensie foarte buna pentru mine. Multumesc.
ps
nu stiu cum pot reveni la pagina initiala a site-ului
Bine ai venit pe blogul Stefa Media, @Pessoa. Mă bucur dacă extensia Readability ţi s-a părut utilă, iar ca să răspund la întrebare, poţi reveni în modul „standard” printr-un click pe primul buton din colţul stâng al paginii (l-am identificat în articol cu săgeată de culoare roşie), unde scrie „Reload original page”.
Multumesc, Acum e ok
interesant supliment. foarte util mai ales cand ai de printat diverse pagini de pe net.
…iar pentru utilizatorii de Chrome/Chromium, există o clonă, care se numește…. Speedability
Aici: https://chrome.google.com/extensions/detail/ipddjephmcmophjecjilojnngnjncpdi