Prince of Persia. Cine a fost Jaffar ?
În 1989, Jordan Mechner (proaspăt absolvent al Universităţii Yale, dar fără o experienţă considerabilă în domeniul creării jocuri video unde se putea lăuda cu un singur titlu – Karateka, 1984) reuşea să surprindă pe toată lumea cu ultima sa creaţie bazată pe aventurile unui ipotetic prinţ la Persiei. V-aţi dat seama că vorbesc despre Prince of Persia, jocul produs iniţial pentru Apple II, continuat cu succes în ultimele două decenii şi transpus de curând pe marile ecrane.
Prince of Persia rămâne primul joc adaptat pe toate platformele disponibile (Apple II, Amiga, Amstrad CPC, NES,Sega CD, Genesis/Mega Drive, Atari ST, ZX Spectrum, MS-DOS, Xbox 360 şi chiar iOS), ceea ce-l plasează în topul celor mai bine vândute titluri din istorie şi face din prinţul nostru un personaj la fel de popular precum „ariciul” Sonic sau „instalatorul” Mario. Dar aceste lucruri ţin de istoria recentă, în timp ce subiectul articolului ne poartă spre Persia Antică, tărâmul celor o mie şi una de nopţi, la poveştile Sherezadei sau, mai nou, la scrierile lui Wilhelm Hauff.
Acţiunea din Prince of Persia este plasată… în Persia (pălărie într-un picior, ghici ciupercă ce-i), pe actualul teritoriu al Iranului, unde în lipsa Sultanului plecat la război într-o ţară vecină, marele vizir Jaffar (ar fi un prim-ministru, după regulile actuale) încearcă să uzurpe tronul, forţând-o pe fiica acestuia să-l ia în căsătorie. Ameninţată cu o execuţie sumară, Prinţesa acceptă ultimatumul fără să ştie că singura sa speranţă, „prinţul” de care se îndrăgostise este deja închis în temniţele vizirului şi are la dispoziţie mai puţin de 60 de minute pentru a o salva şi a-l învinge pe vizir. Povestea este una cu happy-end pentru tânărul cuplu care vor trăi fericiţi (timp de unsprezece zile după cum aflăm din Prince of Persia 2: The Shadow and the Flame), în timp ce Jaffar îşi primeşte binemeritata pedeapsă. Dar a fost ea „binemeritată” ?
Califul Harun al-Rashid şi vizirul Ja’far bin Yahya Barmaki
Puţini ştiu că Jaffar are la origine un personaj real Ja’far bin Yahya Barmaki, fiul lui Yahya ibn Khalid, nimeni altul decât învăţătorul şi marele Vizir din perioada Califatului condus de Harun al-Rashid. Şi e puţin probabil să nu fi auzit în copilărie despre poveştile Califului Harun al-Rashid, cel care alături de vizirul său credincios obişnuia să colinde pieţele din Bagdad îmbrăcat în straie simple, luând act de nevoile oamenilor de rând şi pedepsindu-i pe cei care abuzau de putere sau nu-i îndeplineau corespunzător poruncile. Imaginaţi-vă un Alexandru Ioan Cuza avant-la-lettre.
Harun al-Rashid, fire destoinică în tinereţe, diplomat dar şi războinic iscusit la nevoie, se transformă însă spre sfârşitul vieţii într-un om ursuz şi suspicios ce vede doar conspiraţii şi conspiraţionişti în jurul său, printre victimele acestor excese numărându-se inclusiv familia lui Yahya.
Legenda spune că între sora lui Harun al-Rashid (Abbasa) şi Ja’far bin Yahya Barmaki (rămas vizir în locul tatălui său) a existat o prietenie ce a depăşit anumite graniţe, asta în ciuda interdicţiei exprese venite din partea monarhului. Se mai spune, fără susţinere istorică, că un copil ar fi venit pe lume ca urmare a acestei relaţii, cei doi încercând (fără succes) să ascundă adevărul de oamenii Califului. Temerea le era îndreptăţită întrucât odată secretul deconspirat, răzbunarea Califului s-a concretizat prin decapitarea lui Ja’far al cărui trup a fost lăsat de-o parte şi de alta a fluviului Tigru pentru a servi drept avertisment celor care-i mai încalcă poruncile. Vreo trei ani ar fi stat rămăşiţe astfel, până când au fost arse, iar cenuşa risipită în vânt. Dar aceasta e o legendă care, cel puţin în cazul Califului Harun al-Rashid, alterează realitatea istorică. Altfel am fi tentaţi să dăm crezare şi istorisirilor despre „califul barză”.
Mai probabil, simţind influenţa crescândă a familiei Barmaki (Ja’far devenise vizir, fraţii şi verii săi ocupau funcţii funcţii înalte în aparatul de stat, vegheaţi fiind de Yahya), Harun al-Rashid s-a decis să „decapiteze” acest pol de putere. Execuţia lui Ja’far bin Yahya Barmaki a fost urmată de mazilirea celorlalţi membrii ai familiei, într-o demonstraţie de forţă.
De la Ja’far bin Yahya Barmaki…. la Jaffar
Între personajul real Ja’far bin Yahya Barmaki (767–803) şi vizirul Jaffar „cunoscut” nouă (vedem imediat şi prin ce canale) nu există puncte comune întrucât primul a fost un protector al ştiinţelor (aducând învăţătura greacă în Bagdad şi iniţiind aşa numita „mişcare” a traducerii operelor persane în arabică), tot el fiind cel care l-a convins pe Calif să deschidă o moară de hârtie la Bagdad după ce obţinuse secretul fabricării de la chinezi, în timp ce Jafar sau Jaffar ne este înfăţişat ca un incompetent, practicant al magiei cu ajutorul căreia tinde să-şi îndeplinească planurile samavolnice.
Şi cum a fost transformat Ja’far bin Yahya Barmaki în prototipul uzurpatorului ? Hollywood-ul. În 1952, filmul „The Golden Blade” face trimitere pentru prima dată la un anume vizir Jafar (interpretat de George Macready) care încearcă să ocupe tronul şi, cel mai probabil, acest personaj a servit drept inspiraţie pentru Jordan Mechner şi nu modelul istoric.
Popularitatea de care s-au bucurat primele două jocuri seriei (Prince of Persia, 1989 şi Prince of Persia 2: The Shadow and the Flame, 1993) a consacrat definitiv acest mit şi nimeni nu s-a mai mirat când, în 1992, desenul animat Aladdin (produs de studiourile Disney) ni-l propunea în rolul vizirului magician pe acelaşi cunoscut Jafar. De altfel, chiar şi atunci când numele Jaffar nu este menţionat explicit (amintesc aici de jocul Prince of Persia: The Sands of Time sau seria animată „Iznogoud şi marele vizir”, prezentată pe micile ecrane), personajul îşi păstrează caracteristicile care-l fac atât de detestat în ochii publicului, şi-l plasează în antiteză cu Ja’far bin Yahya Barmaki, „adevăratul” vizir.
Aşa că data viitoare când jucaţi Prince of Persia sau Prince of Persia 2: The Shadow and the Flame, două titluri pe care promit să le prezint cât de curând în paginile acestui blog, gândiţi-vă că nu întotdeauna este uşor de despărţit adevărul de legendă, binele de rău sau eroul de ticălos.
Prince of Persia (intro)
La final vă invit să urmăriţi filmuleţul din Prince of Persia şi povestea lui Jaffar spusă de Jordan Mechner. Vizionare plăcută.
P.S. Puteţi viziona mai multe clipuri video (în prezent, peste o sută şi de o calitate ridicată) pe contul de YouTube Stefa Media. Vă aştept.



Foarte interesant! Era baiat de treaba Jafarul asta…
@Filip
Salut. Într-adevăr, discrepanţa între Ja’far şi Jaffar este una enormă, însă e mai interesant că Jordan Mechner s-a transformat (involuntar, sper) într-un agent de propagandă pentru Harun al-Rashid reuşind „să termine” imaginea unui personaj de altfel onorabil.
Eeee, ce joc vechi. Îmi trezeşte amintiri frumoase. L-am jucat şi eu pe o consolă SEGA.
Bine scris, Andrei!
@Cristian Silaghi
Thanks. Eşti norocos. Grafica pe Sega era ceva mai bună decât ce am văzut pe PC
P.S. Apropo de SEGA, trebuie să scriu câteva rânduri despre Ariciul Sonic care a împlinit 20 de ani zile trecute, mai exact pe 23 iunie.
Salut Andrei,salut tuturor . Daa,ce joc vechi,dar grozav la vremea respectiva…Mda, într-adevăr,grafica era mai buna pe Sega,însă jocul atrăgea ,asta e sigur. Andrei,chiar au trecut 20 de ani?! Extraordinar,trece timpul asta….Sincer,nu știam ca pe 23 iunie se împlineau 20 de ani,chiar nu aveam informația asta! Aștept randurile despre Ariciul Sonic! Multe salutari Cristian Silaghi,de asemenea lui Dumitru,Filip…celorlalți care mai citesc articole pe aici,eu aștept apariția mai multor comentarii și din partea lor! Ce zici,Andrei? STIMA.
Salut @sergiu
Deşi pare greu de crezut, Sonic a ajuns la 20 de ani şi asta m-ar face să mă sperii uitându-mă în buletin… unde urmează să apară cerculeţe asemeni trunchiurilor de copaci
Norocul nostru că vom trăi veşnic
))
Cât priveşte comentariile, mi-e teamă că absenţa prelungită, combinată cu decizia de a decapita blogul (am şters aproximativ 25% din conţinut) a lăsat urme adânci, iar vremurile în care numărul intervenţiilor se scria cu două cifre sunt demult apuse. Trebuie s-o iau „de la zero” cu acest blog.
Am jucat jocul, mi-a placut si pot spune ca m-am bucurat cand jocul a fost ecranizat
@cartim
Bine te-am regăsit. Îţi dai seama că m-am numărat printr fanii seriei originale, însă Prince of Persia: The Sands of Time m-a dezamăgit. Decizia producătorilor de a opta pentru un regizor destul de puţin familiarizat cu genul fantasy (Mike Newell) şi o distribuţie de rangul doi, plus o serie de compromisuri absurde necesare obţinerii clasificării PG-13 au denaturat complet producţia. Parcă am asistat la Xena pe marele ecran.
Nici macar la o prezentare a unui joc nu te poti abtine sa nu inserezi cateva paragrafe de cultura generala care, dupa mine, reprezinta sarea si piperul articolului.
Imi permit sa va spun tuturor pe aceasta cale : bine ne-am regasit pe Stefamedia!Eternul ratacitor blogosferic s-a intors din pregrinarile sale si ne ofera, din nou, posibilitatea de a ne reintalni pe blog.
Sa fie intr-un ceas bun !
@happyday
Bine te-am regăsit. Spuneam într-un articol mai vechi că printre singurele elemente constante ale acestui blog se numără… pauzele şi cei câţiva cititori fideli. Se confirmă.
Să fie !
Odată scăpat de „stresul” facultăţii, am revenit pe meleagurile virtuale, dar nu pentru a da lecţii (este şi motivul pentru care îmi displac articolele gen „tutorial”), ci pentru a învăţa unii de la alţii. Dealtfel discutam mai devreme cu Alex (computerica.ro) despre bloguri care se laudă cu cifre impresionate (mai mult sau mai puţin reale), dar nu reuşesc să închege o comunitate, fie ea cât de restrânsă. Mie îmi place să cred că am reuşit