Home » Free software, GHIDURI ŞI TUTORIALE » Monitorizarea cuvintelor cheie în ierarhia Google

Monitorizarea cuvintelor cheie în ierarhia Google

sediul google plachetaGoogle. Un nume care numai are nevoie de prezentare.

Într-un timp relativ scurt, compania fondată în 1998 de către Larry Page şi Sergey Brin (doi doctoranzi la Universitatea Stanford), a reuşit să se impună pe piaţă ca liderul „de facto” al motoarelor de căutare, în detrimentul altor nume mari precum Microsoft, Yahoo sau AOL şi, conform datelor furnizare de Market Share, motorul de căutare Google deţine o de cotă de piaţă de aproximativ 80% la nivel global.

Pentru România, procentul depăşeşte 95%.

În acest condiţii să nu ai o evidenţă a paginilor pe care ţi le-a indexat Google, să nu cunoşti ierarhia combinaţiilor bazate pe cuvintele cheie declarate sau, mai rău, să nu ai o hartă a site-ului pe care motorul de căutare s-o urmeze este ca şi acum ai face site-ul doar pentru tine. Nu vă lăsaţi însă induşi în eroare fiindcă nu intenţionez să fac lobby pentru Google, iar cine nu a realizat până acum că are nevoie de o poziţionare decentă în SERP (eng. Search engine results page) probabil că nu va fi convins nici de aceste rânduri. Este şi motivul pentru care articolul de astăzi de adresează mai degrabă SEO amatorilor sau entuziaştilor din domeniu.

Dar să trecem la treabă fiindcă vorba multă multă sărăcia omului, iar dacă tot suntem la proverbe şi zicători, vă mai spun una care se potriveşte foarte bine temei de azi: „După unelte se cunoaşte meşterul”. Iar unealta la care mă refer este „Free Monitor for Google” (ro. Monitorizare gratis pentru Google), dezvoltată actualmente de CleverStat şi ajunsă la versiunea 2.4.

P.S. Pentru cei care nu cunosc, CleverStat are la activ o serie de programe destinate verificării şi optimizării site-urilor web în vederea obţinerii unor rezultate mai bune pe motoarele de căutare, dintre acestea remarcându-se „Accurate Monitor for Search Engines”, varianta „cu muşchi” a uneltei de azi.

Free Monitor for Google. Descărcare şi instalare

free monitor google logoCei care s-au obişnuit cu micile mele articole cunosc deja procedura. Intraţi pe site-ul oficial, iar la secţiunea de Download alegeţi „Free Monitor for Google”. Salvaţi fişierul googlemon.exe. Îl rulaţi şi începe procesul de instalare:

  1. Primul ecran este cel de bun venit. Next.
  2. Calea standard de instalare: „C:\Program FilesFree \Monitor for Google”. Dacă nu doriţi să instalaţi într-o altă locaţie, daţi clic pe Next.
  3. Folderul de start (asta doar dacă optaţi pentru unul) este Free Monitor for Google.
  4. În ceea ce priveşte shorcut-urile eu voi opta şi pentru o pictogramă de lansare rapidă. Next.
  5. Install. Câteva secunde mai târziu e gata.
  6. Lăsaţi bifată opţiunea „Launch Free Monitor for Google” şi daţi Finish.

Alegerea site-ului. Selectarea cuvintelor cheie. Un test

La prima vedere, interfaţa programului Monitorizare gratis pentru Google s-ar putea să vi se pară cam austeră, dar nu vă grăbiţi să trageţi concluzii. şi pentru început mergem la „Options” -> „Preferences”, iar acolo unde scrie „Country” alegem România. Vă explic imediat şi de ce.

free monitor for google options

Folosind localizarea geografică veţi avea acces la rezultatele furnizate de Google România şi nu Google varianta internaţională.

Cei care sunt familiarizaţi cu optimizarea pentru motoarele de căutare ştiu că la o căutare folosind aceeaşi termeni pe google.ro şi google.com, se obţin de cele mai multe ori rezultate diferite. PS. Vă propun următorul test. Faceţi o căutare pe google folosind termenii „monitorizarea cuvintelor cheie” şi veţi vedea că primul rezultat afişat de google.com nu coincide cu cel din varianta localizată google.ro.

Dar să revenim la „Free Monitor for Google” unde am să vă explic modul de folosire şi interpretarea rezultatelor. Ca exemplu, voi folosi un site realizat de un prieten de-al meu despre care ştiu sigur că este indexat (n.r. site-ul, nu prietenul) şi apare cu mai multe rezultate în ierarhia google.ro.

Dau un clic pe semnul marcat cu plus („Add url”), iar la câmpul URL scriu: www.scoalamotoadi.ro.

Imediat se va deschide o a doua fereastră, numită „Project Properties” unde în care introducem cuvintele cheie în baza cărora se vor efectua căutările. Menţionez că aveţi posibilitatea să scrieţi aceste date şi într-un fişier *.TXT care apoi poate fi uşor importat în aplicaţia noastră. Pentru moment însă voi folosi interfaţa programului.

Aşadar, în primul tab numit „Keywords” scriem cuvintele cheie sau combinaţiile care ne interesează şi nu uitaţi ca după fiecare rând să daţi un clic pe Add. În al doilea tab „Notes” fac o scurtă descriere. Ceva de genul: monitorizarea cuvintelor cheie în ierarhia Google, localizare .RO, pentru site-ul scoalamotoadi.ro. P.S. Vă rog să nu săriţi cu reproşuri datorită englezismelor folosite, însă programul nu are interfaţă în limba română, nici nu permite traducerea, iar eu sunt nevoit să citesc denumirile aşa cum îmi apar.

Odată definite cuvintele cheie nu ne mai rămâne decât să facem prima căutare. Clic pe butonul „Search” şi aşteptăm afişarea rezultatelor. În cazul nostru, pentru că am ales undeva în jur de 20 de cuvinte cheie şi nu ne interesează decât primele 10 rezultate în ierarhia google nu are cum să dureze 2-3 minute. Felicitări ! Tocmai aţi realizat prima operaţiune de monitorizarea a cuvintelor cheie în ierarhia Google şi vedeţi că nu e greu deloc.

afisarea rezultatelor

Am fost plăcut surprins să văd că din cele 26 de cuvinte şi combinaţii de cuvinte cheie pentru care am testat site-ul respectiv, în 12 cazuri scoalamotoadi.ro se plasează pe prima pagină a căutărilor pe Google, lucru foarte important dacă ţinem seama că este un site de prezentare a serviciilor într-un domeniu în care concurenţa este destul de mare.

Ierarhia Google. Concurenţa. Interpretarea rezultatelor

Un mare avantaj pe care îl oferă programul nostru de monitorizare este afişarea site-urilor concurente, lucru foarte util celor care sunt interesaţi de optimizarea pentru motoarele de căutare (nr. în speţă de optimizarea pentru Google). De asemeni, Free Monitor for Google notează şi fluctuaţia între poziţia actuală în ierarhia google şi cea mai bună poziţie obţinută în decursul unui test anterior; asta pentru toate cuvintele cheie sau combinaţiile folosite.

Nu trebuie să menţionez butoanele „Backup project” şi „Restore project”, de care vă puteţi folosi pentru a salva datele proiectului la care lucraţi. Însă dat fiind faptul că Free Monitor for Google ne permite să lucrăm cu mai multe site-uri în acelaşi timp, opţiunea pentru un backup este mai mult o chestiune de siguranţă decât de necesitate. S-ar putea ca un backup să ne fie util atunci când am făcut nişte modificări mai puţin inspirate în rândul cuvintelor cheie, sau dacă am şters din greşeală un proiect. Vorba aceea: frica păzeşte pepenii !

Atenţie ! În cazul în care abuzaţi de această unealtă şi efectuaţi mult prea multe căutări pe Google într-un timp prea scurt, s-ar putea să primiţi un mesaj de avertizare.

Google nu acceptă metodele de verificare automată şi dacă veţi continua să abuzaţi s-ar putea să vă treziţi cu IP-ul blocat pentru o perioadă mai lungă de timp. Eu nu am avut probleme, dar vă rog să aveţi grijă. Nu folosiţi sute de cuvinte cheie şi încercaţi să vă limitaţi la primele 10 rezultate din ierarhia google. ştiţi bine că nu se schimbă ierarhia de o oră la alta şi un număr excesiv de căutări pe google nu face decât să atragă atenţia asupra dumneavoastră.

Free Monitor for Google. Casetă tehnică:

  • Producător: CleverStat
  • Pagina oficială: http://www.cleverstat.com/en/
  • Licenţă / Limitări : Freeware / Nu se cunosc
  • Cerinţe de sistem: Windows 98, XP, 2000, Vista
  • Versiune existentă la data redactării articolului: 2.4.22.64

Evoluţia datelor. Modificarea ierarhiilor

Astăzi primesc un mail de la prietenul cu site-ul pe care l-am folosit drept studiu de caz. Deşi lipsit de conţinut, mesajul avea ataşat un fişier jpg, mai precis un instantaneu care ar fi trebuit să-mi demonstreze că pentru o combinaţie specifică de cuvinte cheie, rezultatele SERP s-au modificat şi datele prezentate de mine nu mai sunt inexacte. Vă prezint imaginea în cauză şi apoi continui…

google modificarea ierarhiilor

Având deja instalat „Free Monitor for Google”, m-am gândit să-i mai dau o verificare. Zis şi făcut.

Iar evoluţia SERP în ierarhia Google, la doar cinci zile distanţă m-a lăsat mască. Mai mult chiar decât email-ul fără cuvinte. Vestea bună e că prietenul meu a avut dreptate, şi în ierarhia google s-au înregistrat modificări. Vestea proastă: modificările nu sunt în direcţia dorită, lucru confirmat şi de cifre.

monitorizarea cuvintelor cheieAstfel, analizând cele 26 de cuvinte şi combinaţii de cuvinte cheie pentru care a fost verificat anterior site-ul scoalamotoadi.ro situaţia este următoarea:

  1. pentru 14 formule de căutare pe google, site-ul obţine rezultate pe prima pagină (adică de înscrie în „Top Ten”). O creştere de două rezultate faţă de monitorizarea anterioară;
  2. din cele 12 rezultate măsurate anterior, doar 3 sunt în creştere, 3 stagnează, iar 9 în scădere. Este prea devreme însă să vorbim despre un trend negativ;

Pentru că a muncit destul de mult la site-ul în cauză, eu sper ca rezultatele să se îmbunătăţească, dar nu uitaţi că ierarhia google este extrem de volatilă.

Atenţie ! Nu vă bucuraţi prematur pentru a nu avea deziluzii şi mai mari ulterior.

Chiar dacă încercaţi diferite tehnici SEO, să nu credeţi că ceilalţi stau pe loc. Lupta pentru o poziţionare cât mai bună în ierarhia motoarelor de căutare s-a înăsprit şi mai mult cu această criză, când bugetele pentru marketing şi publicitate s-au redus drastic, iar cea mai ieftină sursă de promovare a rămas internetul. Astfel „teritoriul” SEO amatorilor sau entuziaştilor din domeniu (aşa cum i-am numit la începutul articolului) scade mai rapid chiar decât dispar pădurile din Amazon.

În loc de încheiere…

Ţin să vă reamintesc un lucru pe care mulţi seo-amatori, dar şi unii „profesionişti” în domeniu îl trec cu vedere. Nu mai este suficient să asiguri o bună densitate a cuvintelor cheie în pagină sau să alegi un domeniu în concordanţă cu acele cuvinte pentru a obţine automat o bună poziţionare în SERP sau ierarhia google. Un site „google friendly” este o necesitate, dar nu şi o garanţie a succesului !

La final, vă invit să parcurgeţi şi celelalte articole categoria „SEO”, poate găsiţi ceva interesant.

Despre autor şi articol

a scris 281 articole pe blogul Stefa Media.


Student la Comunicare şi Relaţii Publice, cunoscător al jocurilor din perioada anilor '80 sau '90, interesat de IT şi WordPress, scriu despre ce-mi place şi, de cele mai multe ori, îmi place ceea ce scriu. Şi nu doar mie. De aceea continui.



  1. Mai 13th, 2009 la 00:28 | #1

    E bine de stiut ca exista, insa eu unul consider ca se gaseste cam tot ce trebuie in google analitycs si g webmaster tools. Am incercat tot felul de programele, scripturi servicii.. google analtics e deasupra.

    Drept sa iti zic, nici nu mai am vreme sa fac cine stie ce SEO.. articolele sunt prioritare. Oricum sunt convins ca or sa fie persoane care sa gaseasca aplicatia utila.
    Spor!

  2. Mai 13th, 2009 la 01:12 | #2

    Să fi preocupat mai mult de conţinut decât de poziţionarea în ierarhia google mi se pare o atitudine sănătoasă. La urma urmei, nu scriem pentru google şi nici ca să figurăm în oarecare topuri sau clasamente mai mult sau mai puţin relevante. Există însă şi reversul medaliei, fiindcă popularizarea excesivă a cms-urilor, a site-urilor la cheie wordpress sau blogger, a determinat şi o creştere a rezultatelor irelevante furnizate de motoarele de căutare Inclusiv a celor provenite de pe google. Astfel, fără o optimizare minimă, chiar şi un site de calitate se poate pierde în noianul de „bălării”. Mai mult, în cazul site-urilor de nişă, sau cele de prezentare a serviciilor o bună poziţionare în SERP poate să facă diferenţa între succesul în afaceri sau faliment.

    Mulţumesc de comentariu şi de asemeni îţi urez multă baftă cu site-ul.

  3. Iulie 29th, 2009 la 07:44 | #3

    ok , ai dreptate despre amatori dar… eu sunt un amator , este primul meu site ,deocamdata in primele 4 luni evolutia este destul de bine tinand cont ca nu am investit prea multi bani si mia adus deja vanzari care au acoperit cu mult cheltuielile de baza ale domeniului (host , domeniu , cost site ) prin urmare chiar daca azi sunt pe pozitia 10 prima pagina pentru “papetarie” eu sunt multumit , nu ma asteptam sa scot profit in primele 6 luni .

  4. andrei
    Iulie 29th, 2009 la 09:15 | #4

    Salut Marius
    În primul rând vreau să te felicit pentru site şi pentru performanţa de a fi (*atenţie) pe locul 11 în lista căutărilor după cuvântul cheie targetat. Cât despre SEO amatori, sau entuziaştii din domeniu, aceştia merită toată aprecierea, fiindcă de cele mai multe ori efortul şi procesul de optimizare empiric, furnizează rezultate care nu sunt cu nimic mai prejos decât cele oferite de o optimizare făcută de profesionişti. Chiar spuneam într-unul din primele materiale pe acest site „rar mai găsim o firmă care faţă de „clasicele” servicii web să nu ofere SEO, uneori sub titulatura abstractă de -optimizare SEO-” şi în aceste condiţii, mai bine te descurci singur.

    Legat de site-ul tău, îmi permit câteva recomandări:
    1. Încearcă foloseşti rescrierea linkurilor pentru a obţine nişte adrese mai prietenoase.
    2. O hartă a site-ului ar fi bine venită şi pentru vizitatori, nu doar pe pentru Google.
    3. Directoarele web sunt aproape o pierdere de timp câtă vreme nu produc backlink.

  5. Iulie 29th, 2009 la 14:30 | #5

    Multumesc pentru apreciere , si sfaturi foarte mult , dar :
    1. site mi la facut cineva , eu mam ocupat de meta + text + cuvinte , poze categorii , si nu ma pricep ce este un link daramite sa il mai si rescriu.
    2.la harte ma gandeam inca de cateva zile sa fac una in php sau html .
    3.cat despre directoarele web chiar sunt varza incer si eu sa il inscriu pe unde apuc ( cea ce mai convins ca este o prostie ), si ca sa platesc bani pentru un backlink bun inca nu imi permit.

    P.S. eu sunt singurul angajat al firmei ( le fac pe toate livrari importuri ….)

  6. andrei
    Iulie 29th, 2009 la 14:49 | #6

    One man show :) But the show must go on…

    Referitor directoarele web, vezi aici: http://www.dirpedia.ro/ Toate adresele sunt însoţite de explicaţii, care-i SEO, care-i cu backlink, etc. NU plăti pentru backlink-uri, decât dacă sunt într-adevăr de calitate (targetate pe cuvintele cheie, PR minim 5).

  7. Iulie 29th, 2009 la 15:10 | #7

    multumesc mult pentru lista , de maine ma apuc sa il inscri in cate 2- 3 pe zi.

  8. busuioc marius
    August 2nd, 2009 la 19:01 | #8

    In sfarsit am inteles la ce te refereai sa rescriu linkurile, dar am incercat de nenumarate ori sa modific httacces si nu mia iesit nimic din cea ce am incercat. O intreaga tehnologie chestiile astea de rescriere. Cred totusi ca ar trebui sa apelez la un expert in programare.

  9. Aprilie 30th, 2010 la 16:31 | #9

    dupa atata timp am ajus in sfarsit pe pozitia 1 in google , siteul a facut 1 an vechime.

  10. Aprilie 30th, 2010 la 17:10 | #10

    Salut Marius

    Dacă te referi la căutarea după „paper distribution”, la mine apari pe 2. Şi la „papetarie” pe I. :) Felicitări.

    Nu ştiu de ce nu ai link-uri de site, mai ales că după atâta vreme, ar fi trebuit să apară. P.S. Pentru uzabilitate, transformă logo-ul în link către prima pagină.

  11. Aprilie 30th, 2010 la 18:08 | #11

    nu prea stiu cum sa transform logo-ul in link catre prima pagina , dar deocamdata este bine la 2.500.000 de cautari pentru papetarie si restul cuvintelor chie pe care ma bazez , suntem pe prima pagina , un exemplu de logo in link miar fi de mare ajutor . si multumesc oricum pentru idee .

  12. Mishu
    Iulie 13th, 2010 la 15:03 | #12

    Salut, intradevar felicitari lui Marius Busuioc ca se pozitioneaza in primii 10 pe google.
    Daca tot se vorbeste de SEO, vreau si eu sa zic ca tot ce conteaza pentru un site web, e sa acumuleze cat mai multe link-uri din afara… si anume de pe servere diferite din regiuni diferite… plus o optimizare cat de cat. :)