Home » Instrumente online, INTERNET, PREZENTĂRI » Google îmbunătăţeşte căutarea în timp real

Google îmbunătăţeşte căutarea în timp real

După ce a cochetat încă de la sfârşitul anului trecut cu funcţia de căutare în timp real, începând de ieri, Google Realtime Search a devenit oficial, oferind ultimele informaţii via Twitter, Facebook sau Buzz, ştiri de pe CNN sau CNBC, articole din reţeaua Blogger sau WordPress. Văzut în special ca un concurent pentru Bing, Google Realtime Search reprezintă mai puţin un motor de căutare în timp real (după cum s-au grăbit unii să afirme prin presă), indicând doar impactul informaţiilor în social media. Versiunea finală (despre care spuneam că a fost lansată pe 26 august) oferă în plus posibilitatea de urmări întreaga conversaţie pe marginea subiectului de interes, filtrarea în funcţie de locaţie şi Google Alerts pentru actualizări.

google com realtimeCea mai interesantă facilitate ţine de posibilitatea de urmări conversaţiile în întregime (eng. full conversation), twitt-urile fiind sortate în ordine cronologică, separându-se replicile de RT-uri. Vizualizarea se face într-un mod asemănător comentariilor înfiletate din WordPress, aproape toate replicile fiind poziţionate corect.

Folositoare (mai ales pentru cei care folosesc versiunea localizată a motorului de căutare) este afişarea exclusiv a informaţiilor dintr-o locaţie specifică, fie o zonă apropiată (eng. nearby real-time updates), o ţară  sau un oraş anume. De exemplu, se completează caseta „Custom Location” cu „Bucharest, Romania” sau doar „Romania” şi ne vor fi prezentate doar reacţiile din România.

Ultima dintre noutăţile propuse utilizatorilor de versiunea finală a Google Realtime Search constă în crearea alertelor pentru subiectele de interes. Mai mult, se poate opta pentru o rafinare a tipului de actualizări (doar ştiri, articole noi pe bloguri, filmuleţe, discuţii, ş.a.m.d.), alertele fiind trimise în timp real, o dată pe zi sau o dată pe săptămână. Tot referitor la alerte, utilă mi se pare şi funcţia de previzualizare a rezultatelor, privită drept indicator al interesului manifestat de comunitate.

Google Realtime Search

Google Realtime Search este disponibil în 40 de ţări şi, după cum declara Dylan Casey (product manager Google) se încearcă echilibrarea informaţiilor oferite de motorul standard de căutare Google cu rezultate în timp real.

„Conţinutul în timp real este adesea una dintre cele mai bune surse de informaţii despre ceea ce se întâmplă chiar acum. Noi le oferim oamenilor mai multe instrumente pentru a detalia aceste rezultate. Odată cu apariţia acestor platforme este mai uşor pentru oameni să publice conţinut, contribuind la sporirea informaţiilor de pe web” (Dylan Casey).

Cum se foloseşte căutarea în timp real. Video

În loc de încheiere…

Decizia Google de a oficializa acest proiect înseamnă sfârşitul motoarelor de căutare precum cel al serviciului de micro-blogging Twitter, aceştia având de ales între a colabora cu Google (se zvoneşte deja despre punerea la dispoziţie a arhivelor) sau a purta o bătălie sortită eşecului.

Cât priveşte eficienţa acestei facilităţi, e discutabil în ce măsură ea corespunde nevoilor utilizatorului obişnuit şi nu va fi folosită de persoane rău intenţionate pentru a răspândi zvonuri false sau pentru a distribui programe maliţioase, bazându-se pe efectul bulgărului de zăpadă. Câţi dintre voi nu se grăbesc cu RT-uri, înainte de a citi materialul în cauză ?

Materiale bibliografice:

  • http://mashable.com/2010/08/26/google-improves-real-time-search/
  • http://www.google.com/realtime?esrch=RealtimeLaunch::Experiment
  • http://www.google.com/landing/realtime/

Despre autor şi articol

a scris 281 articole pe blogul Stefa Media.


Student la Comunicare şi Relaţii Publice, cunoscător al jocurilor din perioada anilor '80 sau '90, interesat de IT şi WordPress, scriu despre ce-mi place şi, de cele mai multe ori, îmi place ceea ce scriu. Şi nu doar mie. De aceea continui.



  1. August 28th, 2010 la 15:28 | #1

    Eu niciodata n-am dat un RT fara sa citesc materialul, dar ii cunosc pe cativa care fac asta si continui sa ma intreb de ce. O fi din cauza ca vor sa promoveze un produs (desi nu stiu daca e bun sau nu), sau pentru ca vor sa fie bagati in seama?

  2. sergiu
    August 28th, 2010 la 16:58 | #2

    Salut Andrei. Interesant articolul de azi. Înclin să cred ca,mai repede va fi folosita de persoane răuvoitoare…..Orice noutate trebuie exploatata,nu? Iar băieții nu stau degeaba…..Hm,vedem pe parcurs,cum va trece timpul,dacă este sau nu eficienta aceasta facilitate. @FloreaCristian: foarte bine suna întrebarea ta! Opinia mea este ca,totuși am impresia ca vor să fie băgați in seama,dar in fond se umplu de ridicol…..

  3. August 28th, 2010 la 17:45 | #3

    Este superba aceasta functie oferita de google. Pentru utilizatorul clasic nu cred ca fi interesanta, dar pentru cei ce lucreaza pe comunicare si PR chiar va fi utila…Astfel poti sa analizezi si sa vezi impactul campaniilor, evolutia brandului sau poti sa-ti faci alerte pe diferite cuvinte cheie…

  4. August 28th, 2010 la 18:23 | #4

    Nu pricep ce are un RT cu articolul de fata ! ?
    Eu fac asa la StefaMadia ! Pentru că știu că nu scrie articole proaste …
    Asta nu înseamnă ca nu citesc articolul sau articolele !

  5. August 28th, 2010 la 23:11 | #5

    Interesantă căutarea în timp real. Însă pentru mine nu prea e de folos :) )

  6. Pavel
    August 28th, 2010 la 22:36 | #6

    Întreb și eu ca prostul oare google ăsta nu încearcă prea multe aplicații noi? Wave sau Buzz, sau cum ii zice, nu cumva a tras pe dreapta?

  7. Filip
    August 31st, 2010 la 15:45 | #7

    @Pavel: Sincer, nu vad care e de fapt problema. Google Wave si Buzz au fost 2 expermente (nereusite din nefericire). Faptul ca Google le-a recunoscut esecul nu face decat sa demonstreze atitudinea lor fata de dezvoltarea online, cat si fata de propria imagine. O companie care nu lupta sa inoveze are zilele numarate.

  8. Pavel
    Septembrie 1st, 2010 la 09:51 | #8

    Eu n-am nicio problemă cu ei, problema e că vor scădea în credibilitate dacă tot eșuează cu toate noutățile lor, noutăți care nu par a fi gândite. Cum a făcut și Microsoft cu Vista, l-au creat repede să mai scoată și ei ceva nou și au eșuat, așa și Google. Așa că, dacă inovezi, inovează cu cap.