Despre calitatea softurilor oferite gratuit
V-am obişnuit cu prezentarea unor oferte sau promoţii software (majoritatea parte a programului Giveaway of the Day) însă cred că ar fi bine să zăbăvim un pic şi asupra motivelor pentru care aceste softuri sunt sau nu eligibile.
Fără a fi un vânător de „gratuităţi”, am încercat să prezint acele programe provenite din surse sigure şi despre care am avut convingerea că pot fi cu adevărat utile, testând personal fiecare ofertă în parte. Aşa se explică şi de ce articolele mele sunt devansate de materiale publicate pe site-uri concurente, dar şi faptul că n-am fost pus în situaţia de a retracta vreo ofertă din pricina invalidaţii. Am scris ce am crezut de cuviinţă (şi doar când am fost sigur), motiv pentru care n-am devenit un preferat al motoarelor de căutare, însă mi-am câştigat un public fidel, încrezător în materialele prezentate.
Nu întotdeauna am avut timpul necesar (sau inspiraţia) redactării unui articol, însă fiecare promoţie cu adevărat importantă a fost popularizată prin intermediul paginii de noutăţi, a contului de Twitter sau mai nou de Facebook, aducându-mi astfel o modestă contribuţie la diminuarea ratei de folosire a softurilor fără licenţă (cel puţin în rândul citirilor acestui blog).
Dar ce se întâmplă atunci când una dintre oferte ridică semne de întrebare ?
Giveaway of the Day nu îşi asumă în vreun fel răspunderea pentru softurile prezentate (o să vedem termenii şi condiţiile de utilizare), însă cei care preiau aceste informaţii n-au nici o răspundere ? Nici măcar una morală faţă de proprii cititori ? Caz concret. În urmă cu doar câteva zile, Advanced Defrag („program premiat” pentru defragmentare ?) a făcut obiectul unei oferte Giveaway of the Day, prilej pentru ca Ashraf de la dottech.org să remarce o serie de probleme privind reputaţia furnizorului respectiv. Comentariul, şi mai apoi articolul m-au intrigat suficient de mult încât să verific personal autenticitatea celor afirmate.
Bazându-se incidentele raportate de diverşi utilizatori, site-ul producătorului cheesesoft.com este catalogat în reţelele Web of Trust sau McAfee SiteAdvisor drept nesigur, ceea ce face ca asupra softurilor prezentare să alunece, din start, o urmă de îndoială. Nu spun dacă este justificată sau nu, însă e cert că ea există. Mai mult, decizia producătorului de se prezenta pe site-ul Giveaway of the Day sub pseudonimul FastMule (în condiţiile în care Softpedia cataloghează Advanced Defrag drept un produs Cheese Software), i-a făcut pe mulţi să se întrebe dacă nu cumva discutăm despre una dintre acele oferte „cu steluţă”.
Ashraf aduce în discuţie problemele site-ului cheesesoft.com şi se întreabă în ce măsură, un producător care s-a dovedit incapabil în a-şi proteja reputaţia online poate livra softuri de calitate. Sigur, majoritatea incidentelor descrise pe Web of Trust (şi care vizează site-ul cheesesoft.com) datează din anul 2009, dar şi de la începutul acestui an, atunci când anumite organizaţii au listat domeniul respectiv ca fiind furnizor de programe maliţioase.
Cele două reţele menţionate (McAfee SiteAdvisor, respectiv Web of Trust), dar şi malwareurl.com (organizaţie ce are drept scop lupta împotriva programelor maliţioase şi a criminalităţii informatice) certificată problemele din trecut, însă fără ca acest lucru să influenţeze în vreun fel starea actuală a domeniului cheesesoft.com. Am folosit instrumentele de scanare online deja cunoscute (incluzând VirusTotal, respectiv NoVirusThanks) corelându-le cu informaţii furnizate de Norton Safe Web, iar la data când scriu aceste rânduri NU se poate certifica o problemă cu respectivul domeniu.
Nici măcar Google Safe Browsing nu indică activitate suspectă în ultimele 90 de zile.
Dar reputaţia îndoielnică a dezvoltatorului, întreţinută de propriul staf prin declaraţii puerile (au învinovăţit „concurenţa” pentru calificativele negative, fără să aducă vreo dovadă în acest sens) şi nepăsarea de a rezolva o problemă extrem de importantă precum propria imagine în mediul online m-au făcut să trec cu vederea Advanced Defrag şi la fel voi proceda, ori de câte ori ne sunt prezentate produse cu trecut sau calităţi îndoielnice.
Nu e un secret faptul că cei care gestionează programul Giveaway of the Day şi-au declinat întotdeauna răspunderea, n-au oferit garanţii (indiferent de numele producătorului, experienţă pe piaţă, trecut sau reputaţie), iar unicul responsabil pentru efectele (fie ele pozitive sau negative) rezultate în urma folosirii programelor oferite a fost, este şi va fi, utilizatorul final.
This software product is provided “as is” without any warranty of any kind, either express or implied. without limitation, to the fullest extent allowable by law, end user assumes the entire risk as to the quality and performance of the downloaded software product.
După cum spuneam şi într-un alt articol (al cărui protagonist a fost arzătorul Nero Lite), argumentul gratuităţii nu mai este suficient atunci când i se aşează în contrapondere securitatea sistemului. Cât despre calităţile softului Advanced Defrag… câtă vreme nu l-am testat, n-am să mă pronunţ.
Concluzia ? Reputaţia online a producătorului depăşeşte în importanţă calităţile softului prezentat şi dacă tot avem la dispoziţie o serie de instrumente gratuite pentru a verifica probitatea acestor entităţi, ar fi bine să profităm de ocazie.
Materiale bibliografice:
- http://www.malwareurl.com/listing.php?domain=cheesesoft.com
- http://www.mywot.com/en/scorecard/Cheesesoft.com#page-1
- http://www.siteadvisor.com/sites/cheesesoft.com/summary/
- http://www.virustotal.com/url-scan/report.html?id=dbe43481cd08376184d807ec34adc5bc-1282204496
- http://scanner2.novirusthanks.org/analysis/b08ac02124e1f285b9c6fd2da7af3866/Y2hlZXNlc29mdC1jb20=/
- http://safeweb.norton.com/report/show?url=Cheesesoft.com&x=0&y=0
- http://www.google.com/safebrowsing/diagnostic?site=cheesesoft.com
- http://www.giveawayoftheday.com/advanced-defrag/#comment-198534
- http://dottech.org/tipsntricks/17859





Salut Andrei și bine ai revenit. Mda,iată ceva ce nu e nou,fenomenul continua,ma bucur ca ne atenționezi,fapt pt care mulțumesc. Cat despre o relansare a blogului,e ceva ce personal ma întristează,însă eu cred in continuare in blogul acesta,care de un timp îndelungat face parte din cotidianul meu zilnic,a devenit un loc ce ma destinde total și …sper eu ,ca vei reveni mai devreme,pana atunci să auzim de bine,să fim sănătoși și mult succes in tot ceea ce îți propui! Din Timișoara, SERGIU. STIMA.
Salut @sergiu
Bine te-am găsit
Vor mai exista articole în zilele următoare, însă o decizie asupra formatului sau a modului în care acest blog se va dezvolta voi lua în luna septembrie. Cât priveşte softul respectiv, mi se pare discutabilă iniţiativa GAOTD de a susţine (chiar dacă sub protecţia acelor termeni şi condiţii) soluţii propuse de producători cu o reputaţie îndoielnică.
@Andrei: ai dreptate, este discutabila inițiativa lor. Daca nu ma înșel,mai demult au mai existat câteva softuri ,propuse chiar de ei și era vorba despre proasta reputație a producătorilor…Nu rețin despre ce softuri era vorba,citisem pe un forum ,undeva prin noiembrie anul trecut…Am să revin,când îmi voi aduce aminte despre ce softuri erau in discuție…In fine,eu zic ca de cele mai multe ori,ar fii bine să căscam ochii,atunci când luam softuri,chiar dacă sunt oferite de GAOTD…Știi cum este,când te frigi odată,sufli și in iaurt,vorbe ce își au rostul uneori,nu e asa? Sa auzim de bine. Salutari lui Happyday ,Nick,Bcman pe aceasta cale! STIMA.
Foarte bun articolul. Până la urmă, tu ai clarificat totul. Nu am ce comenta
)
Salut @StelistCristi
Mulţumesc pentru aprecieri. E pentru prima dată când scriu la timpul trecut despre o ofertă GAOTD, însă cred că ar trebui să fim ceva mai atenţi la ce ni se oferă. Doar ce s-a găsit un rogue la brothersoft.com