Ce sunt arhivele ? Despre arhivatoare

Pe blogul Stefa Media, am încercat să acord o atenţie sporită elementelor teoretice, în detrimentul senzaţionalului şi a unui trafic mai mare.

Am vorbit despre RSS şi nu despre RNS, despre protejarea parolelor şi a site-urilor, fără să fac haz de necazul altora. Nu ştiu în ce măsură a fost apreciată această latură, pe care cu îngăduinţă o putem numi chiar educativă, însă ceea ce am început la sfârşitul anului trecut, odată cu introducerea secţiunii de Materiale teoretice, voi continua acum, dar cu mai multă substanţă.

Iar în articolul de astăzi, am să vorbesc despre arhive. Ce sunt arhivele ? Ce sunt arhivatoarele (sau programele de arhivare) ? Şi care sunt principalele tipuri de fişiere de arhive. Însă înainte de a trece la subiectul articolului, permite-ţi să fac o constatare.

Cititorii obişnuiţi (vreo 30% din total, asta pentru cine „iubeşte” procentele), ştiu că sunt un utilizator destul de vechi de PC şi-mi amintesc cu nostalgie de perioada 286, 386 şi ce revoluţie a însemnat trecerea la Pentium. Ei bine, înainte ca cd-urile să devină un standard, copierea şi transportul aplicaţiilor software complexe (vă daţi seama că vorbesc despre jocuri) se făcea cu ajutorul dischetelor. Erau acele dischete de 5.25 (nu sunt chiar aşa de în vârstă, să le fi „prins” şi pe cele 8 inchi), cu o capacitate de 360Kb (extinsă ulterior la 720 Kb şi chiar la 1.2Mb), ce îşi jucau cu stoicism rolul de cărăuşi.

Odată cu apariţia dischetelor de 3.5 inchi (mult mai rezistente) în ’87 şi popularizarea lor prin intermediul sistemele 386 şi 486, se părea că soluţiile tehnologice vin extrem de rapid, imediat ce sunt cerute. În regulă. Dischetele de 3.5 erau mai robuste, timpul de acces la informaţiile de pe disc era mai mic, vitezele de copiere crescuseră, dar capacitatea de stocare nu era impresionantă. 2MB (1.44 după formatare) nu mai însemna prea mult prin 94, motiv pentru care au apărut soluţiile alternativele (de exemplu dischetele optice de 21MB), însă acestea erau destul de scumpe, aşa că salvarea multora dintre noi, a venit sub forma programelor de arhivare.

Era suficient să spui ARJ, PKZIP sau RAR şi interlocutorul ştia imediat că este vorba de o arhivă şi avea programul pentru dezarhivare.

CD-ROM-ul şi mai apoi apariţia unităţilor ce permiteau scrierea, a redus mult din popularitatea programelor de arhivare, pentru ca acestea să devină aproape redundante odată cu îmbunătăţirea considerabilă a conexiunilor la reţeaua internet, popularizarea stick-urilor sau a hdd-urilor portabile. Aşa se face că ceea ce era extrem familiar în urmă cu 10-15, astăzi este considerat o excentricitate, poate doar vreun fişier gz sau tar.gz (rezultat al unui backup) reamintindu-ne de aceşti dinozauri ce odată au stăpânit pământul.

Dar ce se întâmplă, atunci când primiţi un ataşament sub forma unui fişier cu extensia .7Z, iar primul lucru la care vă gândiţi este că „lipseşte” o literă. Că e o greşeală. Nu zâmbiţi, fiindcă este destul de dificil să explici cuiva la telefon ce este o arhivă şi de ce este ea necesară.

Ce este o arhivă ?

Arhiva, şi nu mă refer la un subsol plin cu documente şi mirosind a mucegai, este o colecţie de unul sau mai multe fişiere, ce implică o formă de compresie fără pierderi.

Alături de fişiere, în arhivă se regăsesc şi informaţii despre sursă, mediul de stocare, structura de organizare, elemente de protecţie, comentarii sau alte date ce fac posibilă recuperarea fişierelor. Arhivele pot fi protejate (integral sau parţial) prin folosirea unei parole.

De ce sunt necesare arhivele ?

Chiar dacă nu mai avem de-a face cu dischetele de 1.44 Mb, dacă dorim să trimitem 50 de poze sau 10 documente prin e-mail, decât să le ataşăm pe fiecare în parte, gruparea lor într-un material comun, facilitează atât trimiterea mesajului, cât şi interpretarea lui de către destinatar. Cine s-a folosit de serviciile transfer.ro, ştie că nu va primi niciodată fişiere TIF sau PSD disparate, ci doar arhive (în format .RAR).

Pe lângă faptul că facilitează lucrul cu volume mari de date, arhivele aduc şi un alt element în discuţie, şi anume securitatea. Arhivele 7Z de care am vorbit, folosesc o criptare AES pe 256 de biţi, ceea ce face extrem de puţin probabil ca şi altcineva, în afară de persoana căreia îi sunt densitate acele materiale, să aibă acces la informaţii.

Nu în ultimul rând, prin arhivarea multi-volum (introdusă la început din necesitate), putem fi siguri că folosim la maxim spaţiul alocat, fie că este vorba de transport sau stocare.

Să presupunem că trebuie făcut un backup site. Ce-ar presupune copierea individuală a fiecărui fişiere în parte ? Şi cum putem fi sigur că s-a copiat tot ? Aşa, cu ajutorul arhivatoarelor, un fişier .gz sau .tar.gz este gata în câteva minute şi avem garanţia că nimic nu s-a pierdut „pe drum”.

Cum recunoaştem o arhivă ?

De cele mai multe ori, după extensie. Fişiere ca .ZIP, .ACE, .RAR, .7Z, .TAR, ultimul e doar pentru stocare şi nu are compresie pot fi prelucrate doar folosind aplicaţii speciale, sau arhivatoare.

Atenţie ! Începând cu 1998, Windows oferă suport pentru arhivele .ZIP (sub denumirea de „compressed folders”) şi nu mai este necesară instalarea unei aplicaţii terţe.

Cu toate acestea, chiar şi pe un sistem de operare ceva mai nou (Vista sau Windows 7) un arhivator dedicat, nu este niciodată de prisos. Eu folosesc 7-ZIP şi IZARC, două soluţii performante şi totodată, GRATUITE. WinZIP, WinRAR sau WinAce sunt, la rândul lor, aplicaţii excelente, dar care costă.

Cum funcţionează arhivarea ?

Încercând să mă documentez pentru acest articol, am găsit un site excelent destinat începătorilor şi unde se explică elocvent cum funcţionează arhivarea, folosind ca exemplu un fişier *.GIF şi un *.BMP.

Iar pentru că tot discutam mai devreme despre importanţa link-urilor, vă invit să citiţi materialul respectiv, dar nu înainte de fi sigur că aţi înţeles, că între arhivare şi compresie nu se pune semnul egal.

Ce este rata de compresie ?

Am spus de la început, că scopul principal al arhivelor este economia de spaţiu sau folosirea la maxim a spaţiului disponibil. Iar asta presupune comprimarea informaţiilor folosind o serie de algoritmi speciali, astfel încât rezultatul să fie mai puţin voluminos decât suma fişierelor componente şi să fie reversibil.

De exemplu, fişierele 7Z folosesc o compresie LZMA extrem de performantă şi îmi permit să vă supun atenţie un grafic de pe site-ul 7-zip.org.

Nu întotdeauna însă, rezultatul va fi substanţial mai mic. O arhivă cu fişiere MP3 sau TIF-uri ce conţin informaţie deja compresată, nu oferă un câştig impresionant din punct de vedere al spaţiului ocupat. Rata de compresie variază în funcţie de conţinutul fiecărui fişier în parte, şi uneori este indicat să alegeţi doar „stocare”, pentru a nu pierde timp inutil.

Tipuri de arhive şi softuri pentru arhivare şi dezarhivare

Printre utilizatorii obişnuiţi, două au fost formatele care s-au impus. ZIP şi RAR.

RAR, provine de la Roshal ARchiv, programul dezvoltat de Eugene Roshal având avantajul de fi unul dintre primele care a trecut de la sistemul de linie comandă, la interfaţă grafică. E lesne de înţeles, că din acel moment, am preferat ecranul albastru (similar cu Norton Commander, şi nu cu „acel” ecran albastru pe care Microsoft avea să-l întipărească în istorie), în locul alternatelor numite PKARC, ARJ, PKZIP, ARC, ş.a.m.d.

ZIP este formatul dezvoltat de Phil Katz în 1989 (pentru PKZIP) şi este recunoscut de facto atât de Windows, cât şi de MacOS X 10.3, iar aplicaţiile de tip ZIP (chiar dacă nu afişează extensia) le întâlnim la tot pasul, sub forma de fişiere Java (JAR), extensii pentru firefox (.XPI), teme pentru Windows Media Player şi chiar documente OpenOffice.org sau Office Open XML.

Cât priveşte alte arhivatoarele specializate, după cum cum este normal, WinRAR şi WinZIP îşi „împart” piaţa, dar nu trebuie neglijate nici WinAce sau alternativele gratuite IZARC şi 7-ZIP. Ce este important, şi v-aş ruga să reţineţi, este că fiecare arhivator recunoaşte majoritatea formatelor existente (cel puţin pe partea de decompresie) şi nu este nevoie să instalaţi pentru fiecare extensie, câte un program separat.

De exemplu, 7-ZIP dezarhivează / arhivează fişiere: 7z, ZIP, GZIP, BZIP2, respectiv TAR; şi doar dezarhivează: ARJ, CAB, CHM, CPIO, DEB, DMG, HFS, ISO, LZH, LZMA, MSI, NSIS, RAR, RPM, UDF, WIM, XAR, respectiv Z.

Dar mai multe detalii despre aceste programe… într-un articol dedicat. Până atunci, sper că am explicat suficient de clar ce este un arhivator, de ce este el necesar şi aţi văzut(unii în premieră) cum arăta RAR 1.50.1 varianta beta.

Sursă foto (2):

• http://en.wikipedia.org/wiki/Floppy_disk

Materiale bibliografice:

• http://support.microsoft.com/kb/306531
• http://en.wikipedia.org/wiki/File_archiver
• http://en.wikipedia.org/wiki/Archive_file

Despre autor şi articol

Bogdan-Andrei a scris 281 articole pe blogul Stefa Media.

Student la Comunicare şi Relaţii Publice, cunoscător al jocurilor din perioada anilor '80 sau '90, interesat de IT şi WordPress, scriu despre ce-mi place şi, de cele mai multe ori, îmi place ceea ce scriu. Şi nu doar mie. De aceea continui.

• Site web
• Twitter
• Facebook

Categorii: GHIDURI ŞI TUTORIALE, Materiale teoretice Etichete: 7-zip, arhivare, arhivatoare, arhivă, dezarhivare, dischete, fişier, RAR, rată de compresie, ZIP