Home » Materiale teoretice, SOFTWARE GRATUIT » Ce este un fişier PDF ?

Ce este un fişier PDF ?

Nu cu mult timp în urmă, când am vorbit despre extensia Sun PDF Import, spuneam că PDF-ul (Portable Document Format) este un tip de fişiere introdus de Adobe Systems în 1993. V-am rămas însă dator cu o scurtă istorie a ceea ce înseamnă PDF şi de ce acest format a reuşit să se impună, acolo unde alţii au dat greş.

Microsoft Office îşi face apariţia în varianta pentru Mac în 1989, iar un an târziu apare şi versiunea pentru PC, ceea ce face ca tehnoredactarea documentelor în format electronic să capete un avânt nemaiîntâlnit până la acea dată. Dar tot la începutul anilor ’90, s-a observat o problemă. Companiile multinaţionale aveau nevoie să poată schimba rapid fişiere între birourile răspândite pe întreg mapamondul şi, cel mai important, documentele respective trebuiau să nu depindă de configuraţia software sau hardware locală. Să vă dau un exemplu. Biroul din Hong Kong trimitea un document la Londra şi era esenţial ca acesta să poată fi citit, respectiv tipărit, exact în forma originală.

Soluţiile n-au întârziat să apară şi, pe rând Microsoft Reader, Replica, AnyView, WorldView sau Folio au încercat să acopere ceea ce lipsea documentelor tradiţionale .doc: portabilitatea şi independenţa faţă de configuraţia locală. N-au reuşit.

Dar John Warnock, unul dintre fondatorii companiei Adobe avea nu doar un as în mânecă, ci chiar doi. Şi anume, limbajul de programare pentru descrierea paginii Postscript şi programul Illustrator capabil să vizualizeze fişiere Postscript. Aşa se face că prin combinarea celor două tehnologii, a rezultat primul PDF, în fapt nimic altceva decât un fişier Postscript optimizat cu Acrobat Distiller.

Iniţial, formatul de fişierele PDF (Portable Document Format = Format Portabil pentru Documente) a fost conceput de către unul din fondatorii Companiei Adobe Systems, John Warnock, pentru a putea fi folosit în interiorul firmei, pe orice calculator, utilizând oricare din sistemele de operare existente, dar succesul a făcut să se întrezărească posibilitatea unei veritabile afaceri.

Pe 15 iunie 1993 a fost prezentată prima suită publică Adobe Acrobat, ce conţinea un set de aplicaţii capabile să creeze şi să afişeze acest tip de fişiere. Formatul recunoscut la acea dată era PDF 1.0, iar facilităţile precum acceptarea de link-uri sau font-urile incluse, l-au transformat rapid într-un câştigător.

Trei ani mai târziu (în 1996) a fost lansat formatul PDF 1.2 ce asigura (în premieră) suportul pentru spaţiul de culoare CMYK şi pentru culorile prelucrate, iar lucrul cu Adobe Acrobat (ajuns între timp la versiunea 3.0) devenise mult mai plăcut.

Vor mai trece încă 12 ani până când formatul PDF să atingă stadiul 1.7 (odată cu introducerea lui Acrobat 8.0) şi abia din 2008, PDF-ul este recunoscut drept standard. ISO 32000-1:2008 (Document management – Portable document format—Part 1: PDF 1.7).

Ideea oarecum utopică a lui John Warnock (nu întâmplător proiectul s-a numit Camelor), 15 ani mai târziu a devenit o realitate de netăgăduit. Întâlnim fişiere PDF la tot pasul, fie că discutăm despre cărţi în format electronic, manuale, specificaţii tehnice, sau simple documente pe care utilizatorii n-au încredere să le trimită în format *.doc, *.docx, *.dot, ş.a.m.d.

Ce avantaje oferă formatul PDF ?

Principalul avantaj (ce porneşte de la fundamentul pentru care a fost creat acest tip de fişiere) este dat de portabilitatea informaţiilor care pot fi trimise în orice colţ al lumii, cu garanţia că informaţia va ajunge nedeteriorată. Nu cred că trebuie să mai spun cât de important este ca un manual de utilizare să poată fi accesat şi tipărit rapid, indiferent de sistemul de operare (Windows, Linux sau MacOS) şi dincolo de particularităţile regionale, ori lingvistice.

Interactivitatea. Documentele PDF pot conţine formulare interactive, casete, informaţii ce odată completate, pot fi clasificate mai uşor şi într-un timp mai scurt.

Securitatea. Portabilitatea a rezolvat o problemă, dar a creat o alta şi este foarte importantă securizarea documentelor. Dincolo de privirile indiscrete, o cifră adăugată într-un raport înainte de tipărire, o virgulă mutată mai la stânga (ori mai la dreapta, în funcţie de interes), poate denatura sensul documentului, drept pentru care, dincolo de parola „pe document”, PDF-urilor li se pot aplica restricţii specifice, după caz. Astfel, un document ce admite tipărirea, poate fi blocat d.p.d.v. al modificărilor ulterioare, sau formularele completate, nu se pot copia într-un alt document.

Dezavantajele fişierelor PDF

După ce le-am lăudat, sigur vă întrebaţi de ce nu folosim DOAR fişiere PDF şi ne mai complicăm existenţa cu doc-uri, docx-uri şi tot felul de extensii pentru asigurarea compatibilităţii.

Unul dintre motive, este că programele pentru editarea fişierelor PDF costă, şi încă nu puţin. E foarte bine că orice document (în fapt orice pagină) poate fi rapid şi gratuit în PDF, însă orice modificare ulterioară, orice intervenţie asupra conţinutului necesită un soft specializat, cunoştinţe avansate de editare şi implică de cele mai multe ori, anumite costuri.

Adobe Reader este gratuit. Adobe Acrobat, NU. Foxit Reader este gratuit. Foxit PDF Editor, NU. Şi exemplele pot continua.

Alt dezavantaj este navigarea anevoioasă în documentele de tip PDF (acolo unde nu s-a păstrat şi o variantă OCR a textului), iar căutarea după un cuvânt sau o sintagmă anume nu produce rezultate satisfăcătoare. Am fost în situaţia deloc plăcută în care să caut acul în carul cu fân. Documentul respectiv îi lipsea un cuprins, şi nici nu furniza alte elemente ajutătoare.

Programe GRATUITE care deschid fişierele PDF

Adobe Reader

http://www.softpedia.com/get/Office-tools/PDF/Adobe-Reader.shtml

După aproape două decade în care Adobe a devenit practic sinonim cu formatul inventat, este şi greu să încep acestă listă a câtorva din programele care „deschid” fişierele PDF cu altceva decât Adobe Reader. Îl cunoaşteţi, l-aţi instalat (statisticile spun că nu vă grăbiţi să-l actualizaţi şi asta în ciuda problemelor existente) şi cei mai mulţi dintre voi s-au plâns cu dimensiunile exagerate. Într-adevăr, Adobe Reader pare să ia constant în greutate (personal îl invidiez), dar se poate explica şi prin facilităţi unice, cum ar fi suportul nativ pentru flash..

PDF-XChange Viewer

http://www.docu-track.com/product/downloads

Este un program interesant şi care se apropie de complexitatea lui Adobe Reader. Permite adnotările şi fişierele PDF, completarea de formulare, puteţi extrage imagini sau text, iar fişierul în sine, poate fi exportat într-unul din formatele BMP, JPEG, TIFF, PNG (păstrându-se claritatea). PDF-XChange Viewer este disponibil şi într-o versiune portabilă.

Foxit Reader

http://www.foxitsoftware.com/pdf/reader/reader3.php

Foxit Reader a fost văzut de mulţi ca o alternativă la soluţia propusă de Adobe, însă în afara timpului de încărcare foarte bun şi a versiunii portabile, nu ştiu dacă are argumente. Nu-mi place că încearcă să instaleze acea bară de unelte, ce riscă să transforme Foxit Reader într-un program add-supported. Nu folosesc decât versiunea portabilă.

Cool PDF reader

http://www.pdf2exe.com/reader.html
Despre Cool PDF reader, am aflat citind un articol pe computerica.ro şi ţin minte că am rămas surprins de cât mic este acest program pentru vizualizarea fişierelor PDF.

Sumatra PDF

http://blog.kowalczyk.info/software/sumatrapdf/download.html

Sumatra PDF este semnat de un polonez (n.r. Krzysztof Kowalczyk) şi este un vizualizor de fişiere PDF, open-source. Interfaţa este prea spartană ca să-mi placă, însă pentru ceea ce este gândit să facă, se descurcă foarte bine. De asemeni, şi Sumatra PDF este disponibil într-o versiune portabilă.

La final…

Vreau să vă asigur că despre toate aceste soluţii GRATUITE de vizualizare a fişierelor PDF, precum şi despre câte editoare mai puţin cunoscute, vom discuta cât de curând, în paginile acestui blog. Până atunci, vreau să reţineţi CE ESTE UN PDF şi cum se explică cel mai bine expresia „Format Portabil pentru Documente / Portable Document Format”.

Nu este nici nu motiv de panică dacă primiţi un astfel de fişier. PDF-urile se folosesc intensiv, nu sunt cu nimic mai speciale decât orice alt document, iar dintre toate programele gratuite pentru vizualizare, sunt sigur că veţi găsi unul care să vă mulţumească.

P.S. Nu uitaţi că aruncaţi o privire şi asupra celorlalte articole din categoria MATERIALE TEORETICE, fiindcă înainte de fi un blog destinat pasionaţilor de IT, Stefa Media se adresează tuturor celor care voi şi au răbdare să înveţe.

O seară plăcută.

Materiale bibliografice:
  • http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_PDF_software
  • http://www.cnet.ro/2008/06/22/notiuni-utile-despre-fisierele-pdf/
  • http://en.wikipedia.org/wiki/Portable_Document_Format
  • https://www.luratech.com/what-is-pdf.html
  • http://www.webopedia.com/TERM/P/PDF.html
  • http://www.zdnet.com/blog/google/google-pdf-viewer/398
  • http://www.steverindsberg.com/psfaq/FAQ00019.htm

Despre autor şi articol

a scris 281 articole pe blogul Stefa Media.


Student la Comunicare şi Relaţii Publice, cunoscător al jocurilor din perioada anilor '80 sau '90, interesat de IT şi WordPress, scriu despre ce-mi place şi, de cele mai multe ori, îmi place ceea ce scriu. Şi nu doar mie. De aceea continui.



  1. Mai 11th, 2010 la 20:12 | #1

    Extrem de buna si de bine documentata lectia de istorie. Acest articol e foarte bun si pentru cei care stiu, folosesc si dezvolta fisiere in format PDF pentru ca sunt sigur ca nu toti au aflat despre modul cum au evoluat treburile.

    P.S : Oare nu gasesc si eu pe cineva cu atata rabdare la redactarea articolelor? :D

  2. Mai 11th, 2010 la 20:21 | #2

    Salut @Avadanei Andrei

    Aş fi vrut să spun încă şi mai multe, dar când am văzut că mă apropiam vertiginos de limita celor trei pagini, am expediat foarte rapid programele pentru citirea documentelor PDF.

    Mi-ar place să am energia pentru măcar un articol de gen pe săptămână, dar e greu. Vreo patru ore pe ceas, dacă nu şi mai bine, am tot „buchisit” :)

  3. Claudiu
    Mai 11th, 2010 la 20:49 | #3

    Editarea documentelor PDF, nu e tocmai ca joaca de-a fonturile din suitele Office :) Desigur, putem sa creem un document in Open Office si apoi sa-l exportam PDF, dar cand e vorba de carti, lucrari de specialitate, orice document important, soft-urile folosite nu se bazeaza atat pe editare vizuala, cat pe un limbaj de scripting (sau mai degraba de markup). Pentru curiosi, http://www.latex-project.org/ :)

    Acum stiu ca am luat-o un pic pe aratura dar e din cauza articolului, foarte bine pus la punct, felicitari!

  4. Mai 11th, 2010 la 21:03 | #4

    Felicitari Andrei pentru articol. Foarte informat. Acum eu folosesc XChange Viewer.
    @Avadanei Andrei
    Daca as avea mai mult timp liber as petrece mai mult timp pentru scrierea articolelor. Luna aceasta sigur imi voi face :D

  5. Mai 11th, 2010 la 21:15 | #5

    Salut @Claudiu

    Mulţumesc pentru comentariu şi aprecieri :) Tocmai de aceea mi s-a părut important să insist asupra ideii de editarea avansată, fiindcă sunt încă destui cei care cred că este suficient să „descarce” Adobe Acrobat pentru a modica pdf-uri în doi paşi şi trei mişcări. Nu e chiar aşa, şi e bine venit link-ul către LaTeX.

  6. Mai 11th, 2010 la 21:21 | #6

    Salut @bcman

    Dacă mai primesc multe felicitări o să mai scriu un articol despre pdf-uri, şi unul despre png-uri… şi unul despre ppt-uri ;) E foarte bun PDF-XChange Viewer şi, ca o părere personală, îmi place mai mult decât Foxit Reader.

  7. Ionut
    Mai 11th, 2010 la 21:33 | #7

    Primul articol care il citesc pe blog. Imi place…esti la bookmarks de acum :)

  8. Mai 11th, 2010 la 21:37 | #8

    Salut @Ionut

    Bine ai venit pe blogul Stefa Media :) şi mulţumesc pentru încredere.

  9. RWF
    Mai 11th, 2010 la 22:13 | #9

    Ca o mică idee, când ai timp mai scrie diferite articole despre diferite formate. Eventual, poţi face chiar o “categorie” pentru asta.
    Mult succes în continuare!

  10. DanS
    Mai 11th, 2010 la 22:14 | #10

    Multumim pentu acest minunat articol.

    As fi dorit sa aflu mai multe detalii despre PDF-XChange Viewer , respectiv daca
    deschide PDF-uri mai repede decat Foxit Reader (eventual un clasament al vitezei),
    precum si consumul de resurse(un lucru foarte important).
    Inca o data iti multumim si te mai asteptam cu astfel de articole interesante.

  11. Mai 11th, 2010 la 22:39 | #11

    Salut @RWF

    Lumea nouă. Bine ai venit pe blogul Stefa Media. Într-adevăr, după cum anunţam şi în articolul dedicat arhivelor şi arhivatoarelor, vor mai urma şi alte materiale în această serie.

    Anterior, am mai vorbit despre fişierele gbi, respectiv daa.

  12. Mai 11th, 2010 la 22:48 | #12

    Salut @DanS

    Eşti prea amabil. Îmi mulţumesc pentru compliment şi îţi urez bine ai venit pe blogul Stefa Media. Cu siguranţă că va urma un articol despre PDF-XChange Viewer, mai ales că este una dintre soluţiile pe care o folosesc în mod curent. La prima vedere, consumul de resurse mi se pare ceva mai mare decât în cazul lui Foxit însă se încadrează în limite rezonabile.

    Nu ştiu dacă am mai menţionat, dar obişnuiesc să testez programele pe cel puţin două configuraţii, dintre care una „slăbuţă” (1Gb ram / 1000 Mhz procesorul), tocmai pentru a mă convinge că nu prezint „nave spaţiale”.

  13. happyday
    Mai 11th, 2010 la 23:52 | #13

    poate ca era bine sa amintesti putin si de abby fine reader care, de la versiunea 9, a inceput sa obtina rezultate remarcabile la conversia din pdf in word (cu implicatiile de rigoare, bien sur). mai au ceva de lucru la partea cu tabelele si, mai ales, cu graficele, dar au rezolvat, in buna parte, problemele legate de diacritice :) .
    cat despre adobe, nu cred ca face altceva decat sa se incadreze in trendul “ascendent” al softurilor consacrate care, din lipsa de idei inovatoare, sunt lansate sub forma unor versiuni tot mai stufoase si, implicit, mai greoaie ( par exemple, cine mama ciorilor foloseste optiunea pentru tv tuner din nero ? ).
    in consecinta, este normala aparitia unor programe “usurele” ce reprezinta alternative la softurile deja consacrate, cu mentiunea ca, in timp, si acestea dezvolta versiuni professional, hiperprofessional, ultimate iar cand ajung in faza de extralarge este deja tarziu pentru ca cineva vine cu o idee care revolutioneaza principiile de baza :) ) . dupa care o luam de la capat :) ) .

  14. happyday
    Mai 11th, 2010 la 23:54 | #14

    @ionut

    am patit-o si eu acum cateva saptamani :) . si de-atunci intru zilnic :) ) .

  15. happyday
    Mai 12th, 2010 la 00:00 | #15

    @avadanei andrei

    ca un concitadin cumsecade ce sunt iti ofer un mic dar important ajutor : tu redacteaza articolele si eu vin cu rabdarea din urma :) ) .

  16. Mai 12th, 2010 la 00:37 | #16

    Salut @happyday

    Îţi mulţumesc pentru comentarii, şi dacă tot suntem la acest capitol, îţi promiteam că voi încerca să firu ceva mai prompt. La 23.52 a fost primul comentariu, iar la 0.20 era deja aprobat. Nu e „în timp real”, dar se vede un progres :)

    Pentru mine, Nero este o dezamăgire continuă, iar singurul motiv pentru care cei de Ahead continuă să susţină acest soft cred că este un pariu pierdut cu istoria. Am discutam despre Nero 9 Lite, iar varianta comercială prezintă aceleaşi tare. Din acest punct de vedere, Adobe Reader mai are „de recuperat”.

    ABBYY FineReader este excepţional şi discutam nu mai departe de week-end-ul trecut cu Ionuţ despre faptul că e singurul soft OCR pe care te poţi baza. Nu se încadra însă în categoria programelor necesare pentru vizualizarea fişierelor PDF.

  17. happyday
    Mai 12th, 2010 la 08:56 | #17

    felicitari pentru promptitudine ! e, intr-adevar, un mare pas inainte daca tinem seama si de ora tarzie :) .

  18. Ana
    Mai 20th, 2010 la 00:48 | #18

    Foarte bun articolul … as avea si eu mai multe intrebari si as avea nevoie de mai multe informatii legate de pdf-uri pentru lucrarea de licenta…daca ma poti ajuta :( campurile din cadrul pdf-urilor de exemplu

  19. Mai 20th, 2010 la 10:38 | #19

    Bună @Ana

    Bine ai venit pe blogul Stefa Media. Trimite-mi un comentariu detaliat sau un e-mail şi dacă am timp şi cunosc problema, te ajut cu cea mai mare plăcere.

    Fiind o problemă serioasă, aşa cum este lucrarea de licenţă, îţi recomand o carte ce tratează cu lux de amănunte problema formularelor din PDF-uri. PDF Forms Using Acrobat and LiveCycle Designer Bible (scrisă de Ted Padova şi Angie Okamoto). E chiar o „biblie” în domeniu. Are 1200 de pagini şi un cd-rom cu exemple.

  20. Mai 28th, 2010 la 10:01 | #20

    Salutare dragilor! Intrebare catre cei care se pricep: stie cineva vreun manual de utilizare in limba romana ptr PDF? Ma straduiesc de ceva timp sa invat cum sa transform din word in pdf :(
    Mi-am umplut calculatorul degeaba cu tot felul de programe care cica ;) ma ajuta sa pot face asta, dar toate in lb engleza la care nu ma pricep si mai mult mi-am prins urechile :(
    Multumesc anticipat!