La începutul anilor 90, decenii după ce Kirk Douglas şi Tony Curtis reuşeau să întipărească în mintea audienţei imaginea vikingilor ca luptători neînfricaţi, aproape barbari, o companie relativ necunoscută pe piaţa jocurilor, Silicon & Synapse, propunea o altă reprezentare a faimoşilor războinici pe care-i umaniza într-o măsură mai mare decât reuşise pelicula din 1958. Departe de mine gândul de a stârni o polemică, însă filmul lui Richard Fleicher, bidimensional precum un desen cu Lolek şi Bolek, nu este altceva decât o colecţie de şabloane, a cărui lipsă de profunzime devine evidentă chiar şi atunci când îl comparăm cu un joc.
Silicon & Synapse au riscat în 1993 şi au câştigat, The Lost Vikings devenind rapid unul dintre cele mai apreciate jocuri de tip puzzle – [...]
Cel mai greu pentru un joc este să se identifice cu genul căruia îi aparţine, iar de-a lungul timpului puţine sunt titlurile care-şi pot trece în cont o asemena performanţă.
Fifa poate fi considerat definitoriu pentru categoria sport şi simulator, Need for Speed pentru cursele de maşini, Might and Magic pentru jocul de roluri (RPG) iar Heroes of Might and Magic pentru strategie pe ture (TBS), Dune II, Warcraft sau Starcraft pentru jocurile de strategie în timp real (RTS) şamd. însă privind spre jocurilor de tip puzzle e dificil să menţionăm vreun titlu din istoria recentă. Sigur, Battle Chess sau Chessmaster s-ar încadra în această categorie, la fel de bine şi Solitaire, Mah Jongg, Go… iar de aici şi până la cearceaful lui Napoleon n-ar mai [...]
Continuăm seria Dizzy şi, după cum v-am promis, astăzi am să prezint versiunea pentru PC a lui Dizzy: Prince of the Yolkfolk. Povestea prinţului din Yolkfolk ne este cunoscută, obiectul jocului de asemeni, iar ce ne rămâne de făcut (în mai puţine cuvinte decât de obicei) este să vedem prin ce diferă acestă portare, prima dealtfel a seriei.
Lansată în 1993, la doi distanţă după ce Dizzy: Prince of the Yolkfolk se înfăţişase deja proprietarilor de Amiga, Commodore 64 sau ZX Spectrum, această versiune încearcă (cu un succes relativ) să câştige de partea lui Dizzy, o nouă categorie de fani. Poate nu ştiaţi, dar combinaţia PC + Windows (sau plus DOS, înainte de 1995) reprezintă cea mai răspândită platformă de jocuri şi nu există producător care [...]
Dacă ieri am vorbit despre Jimmy White’s „Whirlwind” Snooker pentru PC, explicând atât originea jocului cât mai ales legătura acestuia cu marele campion care a fost şi rămâne „Jimmy” White, astăzi îmi permit să readuc în discuţie un alt nume important din istoria snooker-ului care, la rându-i, şi-a pus amprenta asupra unui astfel de joc în 1986.
Alex Higgins’ World Snooker se numeşte jocul în cauză şi este, după cum cred că deja intuiţi, un joc de snooker dedicat campionului nord irlandez Alexander Gordon „Alex” Higgins. Poreclit Hurricane Higgins (ro. uraganul) datorită stilului său intempestiv de joc (şi de viaţă), „Alex” Higgins devine în 1972 cel mai tânăr campion mondial (după o finală câştigată 37 la 32 cu John Spencer), performanţă reeditată 10 ani mai târziu, [...]
Întrucât ne aflăm sub auspiciile Campionatului Mondial de Snooker, desfăşurat ca de fiecare dată în istoria sa modernă la Sheffield în Marea Britanie, astăzi am să vorbesc despre un joc de snooker, anume Jimmy White’s „Whirlwind” Snooker.
După cum titlul lasă să se înţeleagă, jocul îi este dedicat lui Jimmy White, cel mai talentat jucător de snooker al generaţiei sale, câştigător a zece turnee de puncte (şi încă optsprezece turnee care n-au contat în clasamentul mondial) şi, de numai puţin de şase ori, finalist la Sheffield. Iar dacă vocaţia pentru acest sport a lui James Warren „Jimmy” White nu poate fi pusă la îndoială, cele şase finale, toate pierdute, dintre care ultima în 1994 (în faţa lui Stephen Hendry, în joc decisiv 17-18) i-au adus un [...]
Mă întreb câţi dintre voi au auzit de Dizzy, protagonist al unor jocuri extrem de îndrăgite la sfârşitul anilor ’80 şi începutul lui ’90, dar puteţi să mă credeţi pe cuvânt când spun că istoria ar fi fost alta dacă la acea vreme, Philip şi Andrew Oliver (cunoscuţi ulterior drept „Oliver Twins”) ar fi beneficiat de facilităţile marketing-ului actual. Şi nu e scuză, ci realitatea, întrucât Codemasters (cei care au cumpărat şi publicat seria Dizzy) au demonstrat o lipsă de iniţiativă care, privită retroactiv, poate fi considerată cel puţin neinspirată.
E suficient să spun că Dizzy, creatură asemănătoare unui ou (aduce uşor cu Humpty Dumpty) şi-ar merita locul alături de „celebrităţi” precum instalatorul Mario, ariciul Sonic, Donkey Kong sau Pac-Man, iar articolul de astăzi încearcă să [...]
Unul din avantajele de a avea propriul blog este că poţi scrie oricând (dar nu şi oricum), fără a fi constrâns să abordezi doar subiectele fierbinţi ale zilei, aducătoare de trafic. Nu există presiunea pragului de unici ce trebuie atins, nici a numărului de comentarii, RT-uri, Like-uri sau orice alt fel de feedback provenit din social media, şi aşa se face că îmi pot permite să povestesc despre primele calculatoare, despre istoria reţelei Internet sau, după cum v-am obişnuit la fiecare sfârşit de săptămână, despre jocuri din perioada anilor ’90.
Iar dacă în săptămânile anterioare m-am oprit asupra unor francize celebre (Warcraft, Dune) sau a jocurilor care adus inovaţii în domeniu (Battle Chess, Abuse), Arcade Volleyball (căci despre el este vorba) se poate înscrie cu succes [...]
Ori de câte ori am avut prilejul să vorbesc despre jocurile anilor 1990, nu mi-am ascuns preferinţa pentru titlurile acelei perioade considerându-le superioare producţiile recente, unde lăsând la o parte efectele grafice sau sonore, inspiraţia programatorilor lasă mult de dorit. Sigur, pentru desfătarea (să nu spun dezmăţul) celor câtorva neuroni World of Warcraft & Co. sunt suficiente, dar dacă doriţi mai mult, dacă doriţi să vedeţi jocuri care au inovat şi nu au copiat (nici nu aveau de unde), acordaţi ceva atenţie titlurilor clasice. Nu veţi regreta.
Abuse este un joc din categoria shooter-elor (gen brevetat de Asteroid, 1979), dezvoltat de Crack dot Com şi distribuit de Origin Systems / Electronic Arts. Lansat în 1996, era la data respectivă unul din puţinele jocuri care suportau mediul [...]
Opiniile cititorilor