Home » Blogul Stefa Media » Blogul Stefa Media şi afilierea

Blogul Stefa Media şi afilierea

stefa media gravatarBine v-am regăsit. A trecut mai bine de o lună de când am vorbit ultima dată despre blogul Stefa Media, despre ceea ce vreau să fac şi care sunt aşteptările.

Detaliile tehnice (număr de vizitatori, bounce-rate sau timp petrecut pe site) contează mai puţin, însă vă pot spune că cifrele sunt mulţumitoare. Lumea citeşte. Se informează. Iar în măsura timpului disponibil, lasă câte un comentariu ori îmi oferă completări pentru care le mulţumesc. Marea majoritate (şi în deosebi cei care au, la rândul lor, un blog) au înţeles că nu este deloc uşor, ca zi de zi, să-ţi dedici o părticică din timp (şi din tine) prezentând programe şi oferind soluţii, încercând să acoperi un segment unde dinamica este una impresionantă.

A existat (şi încă există) entuziasm, încăpăţânarea de scrie şi de a crede în ideea pot contribui cu ceva pozitiv şi multă naivitate. Mi-a lipsit experienţa, flerul de gestiona acest blog ca o afacere. Am munci prea mult în comparaţie cu rezultatele obţinute şi, după cum aminteam în prezentarea făcută de prietenii mei de la WorldIT, Condurache Bogdan şi Andrei Avadanei (şi cărora, încă o dată, le mulţumesc), n-am avut intenţia să fac un blog, nu am gândit un plan sau un grafic al evoluţiei, lucrurile evoluând de la sine.

De ceva vreme se simţea nevoia unei schimbări şi când spun acest lucru nu mă gândesc la un „rebranding”. N-am să dau fluturele pe o libarcă, şi nici n-am să renunţ la tonul serios al articolelor, pentru câteva comentarii în plus, sau o menţiune în „scurtele” de la sfârşit de săptămână.

Dar pentru a avea articole de calitate (unele încă şi mai bune decât cele din prezent), este nevoie ca entuziasmul să fie susţinut printr-o componentă materială. Vreau să organizez concursuri (şi nu mă refer la tâmpenii adunătoare de link-uri), să-i răsplătesc pe cei mai fideli dintre comentatori, să investesc în dezvoltarea blogului… însă am nevoie de resurse de care nu dispun la această oră. Soluţia (cântată pe orice blog şi indiferent de platformă) este aşa numita „monetizare”, termen folosit oarecum impropriu, dar unde sunt incluse strădaniile blogărului de a-şi valorifica munca.

Odată ce ne-am pus de acord faptului că trebuie să existe o bază de subzistenţă, pasul următor a fost să văd care sunt mijloacele prin care eu, dar şi cititorii, să beneficiem de pe urma acestei schimbări.

AdSense ?

Din păcate traficul nu este suficient de mare şi, cu toate că unele articole sunt poziţionate excelent în rezultatele organice furnizate de motoarele de căutare, am decis să nu mizez pe AdSense. Cel puţin, nu în acest moment.

Bannere ?

Pare greu de crezut (ba chiar imposibil pentru unii dintre cei care mă urmăresc), dar din 2008 şi până în prezent, n-am primit nici o ofertă a afişa vreun banner (CPM sau CPC). N-au existat doritori nici măcar pentru un pătrăţel cu latura de 125 pixeli.

Advertoriale ?

Să sperăm că vom realiza câteva în viitor, însă până acum… nimic. Dar sunt produse pe care le-aş recomanda în cunoştinţă de cauză şi cu sufletul împăcat.

Marketing afiliat ?

Aş fi spus că nu… însă ce alte opţiuni mai aveam ? Să solicit donaţii ? Butonul de PayPal mai lipsea.

Afiliere să fie, dar unde, cum şi cu cine ?

Marketing afiliat

Am optat pentru 2parale, unde soluţia tehnică pusă la dispoziţie mi se pare cea mai transparentă, şi m-am înscris în câteva campanii (probabil că unii dintre voi, au sesizat deja trimiterea către Libris.ro – Librărie online). De ce am pornit de la cărţi ? Simplu. Mă adresez pasionaţilor de IT, personalelor mature care pot aprecia o carte de beletristică şi, de ce nu, potenţialilor clienţi.

IT-ul nu putea lipsi însă. Am căutat, am întrebat… am calculat (cine m-a urmărit ieri pe Twitter ştie că dat ca exemplu, o carte al cărei preţ de vânzare estre dublu în România faţă de Marea Britanie), şi am optat pentru o afiliere la programul AmazonAssociates, prin Amazon.co.uk, respectiv Amazon.com.

Dar de ce Amazon şi nu „mag” sau „shop” din România ?

Vă rog să sesizaţi cât costă un Windows 7 Home Premium (variantă retail sau FPP). 89.99 de lire sterline ~ 432 de lei, la care se mai adaugă taxe de transport. Cât costă acelaşi DVD în România ?

Plus că reducerile oferite de Amazon sunt semnificative, şi pot să vin cu exemplul colecţiei complete Dosarele-X (The X Files – The Complete Collector’s Edition), care poate fi achiziţionată la doar 69,97 de lire sterline ~ 435 de lei, în loc 199, 99 de lire cât era preţul de „listă”.

Şi exemplele pot continua.

E drept că la suma afişată pe site se adaugă transportul, însă în cazul celor mai multe produse (şi în speciala a celor oferite DE Amazon.co.uk, nu doar PRIN Amazon.co.uk / aruncaţi o privire unde scrie „seller information ”), nici dacă livrarea se face de Speedy Gonzales în persoană, tot nu se ajunge la preţurile din România.

Nu încerc că vând pielea ursului din pădure, cu atât mai puţin a celui din Amazon, însă aveţi afişate preţurile pe site, cursul de schimb este disponibil pe bnr.ro, iar în Windows 7, Microsoft a actualizat special pentru voi, unealta numită calculator. Este la fel de uşor să faci o comandă pe Amazon, ca de pe oricare alt magazin românesc, şi poate chiar ceva mai sigur. Vă trebuie doar un instrument de plată online.

2parale şi Amazon.co.uk mi s-au părut cele mai bune alternative, însă timpul va decide dacă am făcut alegerea corectă. Ştiu. Ar fi bine să mă orientez şi asupra unui furnizor local componente. Nu trebuie să fiu genial pentru a realiza că nu Amazon are cele mai multe vânzări în România, dar din ce am văzut, cercetat şi auzit, soluţiile prezentate par mai degrabă o loterie cu sigur câştigător. Iar acela nu sunt eu. Şi nici cititorii blogului.

În loc de încheiere…

Sper că m-aţi urmărit şi aţi înţeles raţionamentul. Este un pas important în istoria acestui blog (şi care ar fi trebuit făcut mai demult), şi am încredere că cei care mă vitează, mă cunosc şi ştiu că n-am umblat cu jumătăţi de măsură, vor aprecia această decizie pentru ceea ce reprezintă: încercarea de a trece la un alt nivel, unde pentru a oferi mai mult, trebuie mai întâi să-ţi încasezi dobânda.

Termenul limită (n.r. 30 noiembrie) se apropie, şi nu sunt cu nimic mai aproape de îndeplinirea obiectivului, ca în urmă cu 6  săptămâni.

P.S. Ne revedem peste câteva ore cu articolul „specific” zilei de vineri. Poate mai trece şi durerea de cap…

Actualizare

M-am înscris şi la eMAG ProfitShare, măcar pentru faptul că am cumpărat de la ei şi s-au comportat onorabil. Iar acolo unde au preţuri bune, de ce să nu-i recomand ?!

Acestea fiind spuse… că curgă click-urile, să vină clienţii !

Despre autor şi articol

a scris 281 articole pe blogul Stefa Media.


Student la Comunicare şi Relaţii Publice, cunoscător al jocurilor din perioada anilor '80 sau '90, interesat de IT şi WordPress, scriu despre ce-mi place şi, de cele mai multe ori, îmi place ceea ce scriu. Şi nu doar mie. De aceea continui.



  1. Mai 14th, 2010 la 15:25 | #1

    Andrei baftă multă și să ai parte de toate cele ce ți-ai propus până acum sau/şi cele ce le mai ai în gând să le realizezi ! Succes ! :)

  2. Mai 14th, 2010 la 15:39 | #2

    Ma bucur foarte mult ca ai trecut la urmatorul pas in dezvoltarea acestui blog. Legat de faptul ca nu ti s-au facut propuneri pentru advertoriale sau bannere, cred ca o mare influenta o are tema blogului. Ai putea sa te gandesti si la acest aspect putin.

    Chiar as vrea sa ma tii si pe mine la curent cu 2parale si amazon pentru ca sunt foarte curios daca merita sa initiez si eu cateva campanii de acest gen. :)

  3. Mai 14th, 2010 la 15:52 | #3

    Salut @yo9fah

    Mersi frumos. Să fie. Sper ca afilierea să fie benefică ambelor părţi :)

  4. Mai 14th, 2010 la 16:05 | #4

    Salut @Avadanei Andrei

    Dacă prin temă, te referi la această variantă modificată de inove, e posibil… dar mă îndoiesc. Cred că aşa cum blogul a reuşit să atragă persoane serioase (moderarea comentariilor este aproape inexistentă), cei care aveau oferte demne de luat în seamă, ar fi putut să încerce. Nu e exclus ca atâta vreme cât nu exista publicitate pe site, ei să fi renunţat din start.

    P.S. 2parale are posibilităţi, dar numărul furnizorilor este relativ mic (discutăm de IT&C), iar „instrumentele” de promovare nu excelează. Pe de altă parte, Amazon oferă o logistică impresionantă, iar preţurile sunt uneori incredibile (doar uită-te la oferte săptămânii).

  5. Mai 14th, 2010 la 16:37 | #5

    Sper ca totul sa fie bine si sa nu fie “END OF ROAD” pt stefamedia

  6. happyday
    Mai 14th, 2010 la 17:08 | #6

    bravo andrei ! ma bucur sa vad ca, in sfarsit, contactul (cam prea dur, pe alocuri, dupa mine) cu lumea reala te-a determinat sa faci primii pasi in a mentine blogul avand la baza si aspectul financiar. un proiect de genul asta e cam greu de sustinut doar cu entuziasmul tau oricat de debordant ar fi acesta.
    nu fi dezamagit daca rezultatele financiare nu vor fi tocmai favorabile in prima faza. e bine sa iei in calcul o rata de succes de max. 40% din ceea ce ti-ai dori sa fie. asta face ca dezamagirea sa fie mai usor de suportat si gasirea altor solutii mai usor de identificat. cu putina rabdare si mai multa initiativa canalizata pe aceasta componenta sunt convins ca lucrurile vor intra pe fagasul de normalitate pe care il dorim cu totii.
    tin sa-i felicit, pe aceasta cale, pe andrei avadanei si bogdan condurache pentru initiativa lor de a-ti promova blogul dedicandu-ti un articol pe site-ul lor. intr-o lume dominata de egoism gestul lor mi s-a parut cel putin laudabil. am avut placerea ieri dupa-amiaza de a discuta putin cu bogdan si chiar daca decalajul de varsta mi s-a parut, initial, un impediment (de ordin psihologic) in comunicare, la final am ramas placut impresionat de inteligenta, bunul-simt si cunostintele acestui tanar. se pare ca, cu oameni ca andrei si bogdan, noua generatie nu e total compromisa si m-am bucurat teribil sa vad ca mai exista tineri preocupati si de altceva afara de telefoane mobile, pitipoance si site-uri xxx.
    am deviat putin de la subiect dar nu m-am putut abtine ! :)

    mult succes andrei !

  7. Mai 15th, 2010 la 12:18 | #7

    sport la treabă şi la conversii :)

  8. Mai 15th, 2010 la 12:41 | #8

    @happyday Mi-a ajuns inima in tavan. Noroc ca s-a oprit acolo. Sunt obisnuit ca in foarte multe cercuri de oameni, cei tineri sa fie subapreciati initial, urmand ca pe parcursul intalnirilor parerea despre respectivii sa se schimbe. :)

    Revenind la subiect. Stii ce ma gandeam Andrei (Stefamedia)? Ce ar fi daca ai lua in calcul si un alt aspect – te avantajeaza implicarea partii personale si implicit subiective la conversie? Te intreb acest lucru pentru ca, desi pe wit tin foarte mult la obiectivitate si la pastrarea subiectului in articole, se intampla uneori ca aceasta “regula” sa fie incalcata. :)

  9. Mai 15th, 2010 la 12:53 | #9

    Mulţumesc. Să fie :)

  10. Mai 15th, 2010 la 12:58 | #10

    Salut @Avadanei Andrei

    Aici discuţia e mai lungă, dar ca să n-o lungim, spun doar atât. Voi recomanda doar produse pe care le-am testat (sau pe care le deţin), de la producători în care am încredere. Nimeni nu mă poate obliga să pun pe site un produs în care nu cred, sau la un preţ pe care eu îl consider exagerat de mare.

    În momentul în care am încălcat acea regulă şi am trădat încrederea cititorilor fideli, pot să închid şandramaua şi să plec.

  11. happyday
    Mai 15th, 2010 la 14:43 | #11

    no, iata si prima achizitie de carte de pe libris : politici fiscale in perioada de criza. aveam nevoie pentru disertatie si cartulia asta se pliaza perfect, asta la un pret superaccesibil, chiar si cu taxele de curierat incluse :D . din ce-am vazut in librarii pretul e cam cu 20% mai mare decat costul final al unei achizitii de pe libris.

  12. Mai 15th, 2010 la 15:00 | #12

    :D M-ai lăsat fără cuvinte…

  13. happyday
    Mai 15th, 2010 la 15:12 | #13

    si inca doua…dar tolomac cum sunt am facut 2 comenzi separate si platesc de 2 ori taxa de transport…ca astia nu raspund la telefon sa pot cupla comenzile…las ca nu crap de 10 lei in plus : :) )
    oricum nu prea am vazut in librarii ceea ce am comandat ultima data. asa ca tot raul spre bine :D .

  14. sergiu
    Mai 15th, 2010 la 17:06 | #14

    Salut Andrei. Citind cu mare atenție articolul ,am citit cu mare atenție și comentariile celorlalți cititori. Îmi place mult modul de gândire a lui Happyday și cum transpune în scris ceea ce gândește. Are mare dreptate în ceea ce scrie. Andrei Avădanei are și el dreptate zicând ca cei tineri sunt subapreciați în diverse cercuri,dar adaug eu ca ,în 99% din cazuri se întâmpla acest lucru și personal îmi lasă un gust amar….chiar dacă eu nu mai sunt tânăr,trecând binișor la vârsta a doua… Eu cred ca Stefa Media va continua la fel ca pana acum ! CURAJ ,ANDREI! STIMA.

  15. Mai 15th, 2010 la 20:54 | #15

    Iti urez mult succes in tot ceea ce intreprinzi.
    In legatura cu afilierea as dori si eu cateva amanunte desapre cum se pune in aplicare acesta.
    MUlta bafta !!

  16. Mai 15th, 2010 la 21:23 | #16

    @Andrei Sper sa continui cu blogul si sa nu renunti. Blogul este foarte valoros si chiar merita. Despre monetizare e o chestie. Una din marile influente este si numarul de vizitatori. Sincer nu pot si nu vreau sa cred ca ai putini vizitatori. Poate esti tu modest :) Dar este unul din putinele bloguri de calitate si merita vizitat. Dar asa e romanul intra pe bloguri cu pitipoance, cocalari etc. Oricum e bine ca incerci sa-ti faci reclama. Documenteaza-te si de SEO. Succes si sper ca blogul sa continue.

    @happyday
    Multumesc mult de cuvintele de bine, chiar daca ai exagerat putin :D

  17. Mai 15th, 2010 la 21:38 | #17

    Salut @cartim

    Mulţumesc frumos pentru gândurile bune. După ce termin cu treaba (parcă sunt într-o etapă de contra timp individual), îţi trimit cu e-mail cu câteva detalii legate de afiliere, cu menţiunea că nu sunt în specialist în domeniu. Dealtfel am şi explicat de ce afilierea mi s-a părut mai viabilă decât AdSense.

  18. Mai 15th, 2010 la 21:53 | #18

    Salut @bcman

    Hai să încep prin a spune că @happyday se pricepe la oameni şi nu face complimente gratuite. Chiar dacă am fost mai rezervat cu laudele, ceea ce faceţi la WorldIT şi nu numai, merită apreciat. Sunteţi un exemplu nu doar pentru tineri, ci şi pentru cei care şi-ai „irosit” tinereţea. Vom discuta altă dată mai pe larg şi poate colaborăm la un proiect :D

    Numărul de vizitatori este destul de mic având în vedere vechimea blogului şi numărul de articole (în jur de 400, maxim 500). Ce mă bucură însă este CALITATEA cititorilor fideli şi care îmi permite (măcar să încerc) monetizarea. Celor interesaţi de subiectele descrise de tine, îmi vine greu să cred că le-aş putea vinde o carte. Poate doar versiunea cu poze 3D pe care o tot promite Hugh Hefner.

  19. Mai 15th, 2010 la 22:04 | #19

    @Andrei
    Multumim de complimente. E destul de rau daca doar atatia intra pe stefamedia, dar cum spuneai si tu cititorii sunt de calitate. Sa speram ca totusi vei trece si peste asta.
    Legat de proiect, ce pot sa spun, ar fi interesant si sper si eu la asta :D

  20. Mai 15th, 2010 la 22:09 | #20

    Salut @sergiu

    Îţi mulţumesc pentru atenţie, mai ales că ştiu că eşti unul dinte cititorii înarmaţi cu suficientă răbdare încât să parcurgă articolele mele. E bine că există şi tineri de ispravă, dar şi „bătrâni” înţelepţi, fiindcă unii fără ceilalţi nu pot să răzbească.

    Dincolo de surpriza extrem de plăcută făcută de @happyday, mă bucur să observ că bannerele au atras câteva click-uri ce sper să se concretizeze în vânzări. Doamne ajută.

  21. Mai 16th, 2010 la 00:45 | #21

    Cred ca acest articol va deveni in scurt timp cel mai popular de pe blogul tau, oricum e cel mai popular care l-am urmarit cu atentie pana acum.

    Ar fi interesante niste dezbateri mai detaliate in care sunt comparate Adsense si toate aparaturile astea bazate pe clickuri/vizite cu afilierile. Nu cred ca esti singurul pe teren nou, eu fiind inca rezervat la advertoriale/banner exchange. :)

    Referitor la proiect, chiar ar fi foarte interesant sa colaboram. Tot timpul sunt deschis la idei noi. :)

  22. happyday
    Mai 16th, 2010 la 08:59 | #22

    @avadanei andrei
    este deja cel mai popular articol, fie si numai prin numarul de comentarii postate. am avut o curiozitate si am rasfoit putin istoricul blogului si niciun articol nu a inregistrat 21 de com (cu asta 22) :D . e si normal, de altfel, pentru ca atunci cand vin eu pe un blog, traficul creste exponential :lol: . glumesc, bineinteles :) .

  23. Mai 16th, 2010 la 12:10 | #23

    Eu sper ca de la articolul acesta sa incepa sa fie mai “activ” blogul nu doar aceeasi oameni si eu incerc sa fac “reclama” la acest blog (motivele mele se stiu)

    PS : Andrei cu articolul ?

  24. Mai 16th, 2010 la 14:42 | #24

    @happyday: tu eşti un adevărat SEO pentru unele bloguri … !

  25. Mai 16th, 2010 la 18:53 | #25

    @andrei
    Multumesc Andrei mi-ar fi de folos asa ceva.
    Apreciez gestull.

  26. Mai 17th, 2010 la 14:42 | #26

    Am vazut ca ai inceput sa adaugi reclame. Foarte bine. Sa speram ca vei si castiga ceva din asta. Cred ca ar fi mai bine daca ai muta sectiunea cu ultimele comentarii mai sus, sa zicem in loc de prima reclama. Ar fi mai usor de observat, iar utilizatorul nu va mai trebui sa deruleze pagina. Bafta cu blogul!