Home » PREZENTĂRI » Advertorial. Constituie sistemele second hand o soluţie viabilă ?

Advertorial. Constituie sistemele second hand o soluţie viabilă ?

advertorialArticolul de astăzi se doreşte a fi un advertorial, marcând o premieră în istoria blogului Stefa Media, unde până acum am fost singurul decident al subiectelor abordate sau a formei de prezentare. După cum este definit şi în ediţia online a dicţionarului Merriam-Webster, advertorialul reprezintă un hibrid între „advertisement” (reclamă sau publicitate) şi „editorial” (articol), fiind întâlnit cu regularitate în presa de după cel de-al doilea război mondial.

În cazul unui advertorial, beneficiarul plăteşte echipa editorială pentru a redacta un material, într-o formă familiară cititorilor respectivei publicaţii (fie ea într-o formă tipărită sau online), în speranţa de a induce asupra acelui produs / serviciu valorile revistei sau ale autorilor. Contrar a ceea ce întâlnim de obicei prin presă (inclusiv pe bloguri), advertorialul nu trebuie să fie o reclamă deşănţată şi nici transpunerea ad-litteram a vreunui comunicat „gândit” de specialiştii în PR. Atunci discutăm doar despre publicitate (advertisement şi nu advertorial), cu implicaţiile de rigoare.

Odată lămurită dilema advertorialului, trecem la subiectul prezentării şi vom vorbi despre componentele second hand, o soluţie avantajoasă cel puţin prin perspectiva preţurilor.

Cunosc destule persoane (inclusiv subsemnatul) care au achiziţionat componente deja folosite (de obicei, de la vreo rudă sau cunoştinţă), însă nu este mai puţin adevărat că în mentalul colectiv persistă o oarecare reticenţă. Expresii precum „cât dai, atâta face” sau „cât dai, atâta iei” s-au invalidat din plin în ultimii doi ani, când avalanşa de falimente, intrări în incapacitate de plată ori suspendări ale activităţii, au demonstrat că nu poţi gestiona o activitate (cu atât mai puţin o afacere) bazându-te pe proverbe şi zicători. Cred că a sosit timpul ca utilizatorii să analizeze cu obiectivitate recurgerea la soluţii second hand, când şi acolo unde acestea sunt de preferat.

Când se impune folosirea de componente / sisteme second hand ?

Nu există un răspuns universal valabil, însă voi încerca să prezint câteva scenarii concrete şi plec, nu de la preţ (cum ar fi cei mai mulţi dintre voi tentaţi să creadă), ci de la disponibilitate.

I. Componentele second hand reprezintă singura alternativă în raport cu un upgrade costisitor, atunci când firma producătoare decide să retragă anumite produse. M-am lovit personal de problema plăcilor de bază pe socket A (sau socket 462) care s-au vândut încă multă vreme, în timp ce procesoarele AMD Athlon, Duron sau Sempron dispăruseră complet de pe rafturile magazinelor sau din oferta distribuitorilor.

servere second handII. Pentru o firmă, soluţia componentelor deja folosite se poate dovedi salvatoare, deblocând sume importante de la investiţii în infrastructură. De ce nu s-ar apela la servere second hand, cu aceleaşi funcţii, dar costuri de achiziţie mai mici ? Serverul funcţionează într-un centru de date (eng. data center / datacentre), un un mediu controlat unde nu este supus şocurilor (mă refer atât la cele fizice, dar şi la eventualele diferenţe de temperatură), iar şansa de se defecta este destul de mică.

III. Odată cu apariţia celei de-a patra generaţii de calculatoare şi răspândirea rapidă de după 1990, PC-ul s-a transformat în mijloc de producţie. Dacă pentru un programator sau un web designer este de neconceput să-şi desfăşoare activitatea lipsit de suportul hardware, acelaşi lucru poate fi valabil şi în cazul unui profesor sau a unui ziarist. Ce se întâmplă când aceşti oameni sunt văduviţi (chiar şi temporar) de mijloacele de producţie ? Îşi iau concediu, aşteptând ca PC-ul să le fie reparat ? Îşi cumpără „rapid” un altul nou (din salariul redus cu 25% şi la un TVA crescut) ? Perioada creditelor „doar cu buletinul” a trecut şi, între noi fie vorba, chiar dacă mai există instituţii dispuse să vă crediteze, îndatorarea excesivă nu reprezintă o idee înţeleaptă. Există alternativa numită calculatoare second hand, suficientă pentru satisfacerea nevoilor imediate.

IV. Este o adevărată modă să fii „verde”, însă dincolo de evenimente precum ziua sau ora Pământului al căror scop este mai degrabă de conştientiza publicul cu privire la problemele de mediu, se face în continuare extrem de puţin. Folosirea componentelor sau a unui sistem second hand / refurbished reduce impactul asupra mediului înconjurător. Fără a face din asta o cruciadă, în cazul sistemelor personale, am preferat de fiecare dată un upgrade punctual (placă de bază, memorii, hard disk, sursă, etc.), în locul achiziţionării unui nou sistem şi vă scriu aceste rânduri de pe un PC a cărui istorie începe prin 2001.

calculatoare second handMăcar şi pentru motivele enumerare mai sus, oportunitatea achiziţionării de componente ori sisteme second hand trebuie judecată punctual, de la caz la caz.

Starea în care se găsesc sistemele second hand (aici discutăm despre staţii de lucru şi servere) este consecinţa acţiunilor utilizatorilor anteriori (durată / mod de exploatare), dar şi a condiţiilor de transport sau depozitare, caz în care garanţia devine extrem de importantă. Nu puneţi pe acelaşi plan o firmă care asigură 12 luni garanţie, cu alta care asigură 2-3 luni sau cu o persoană particulară fără obligaţii.

Marota construirii propriului sistem, a calculatoarelor făcute pe bucăţi cu surse de 50 lei a făcut destul rău şi ar fi timpul să nu se mai confunde preţul de achiziţie cu acele costuri reale ale utilizării. Un calculator făcut de un producător recunoscut (Dell, Fujitsu Siemens, HP, IMB, etc.) este mai performant decât cele asamblate ad hoc, sau cel puţin mai sigur.

În loc de încheiere…

Fără a avea pretenţia că sunt un expert al fenomenului, cred că odată ce v-aţi hotărât să achiziţionaţi unul sau mai multe sisteme second hand (şi aţi văzut din cele expuse anterior că sunt avantaje), trebuie să fiţi atenţi, alături de garanţie, la alte câteva aspecte:

I. Încercaţi să vă orientaţi spre sisteme care să nu fie uzate moral şi verificaţi dacă aplicaţiile / softurile pe care le folosiţi în mod curent sunt compatibile cu echipamentul hardware.

II. Testaţi acele sisteme înainte de a le cumpăra. Se poate întâmpla ca dintr-un lot de câteva sute de bucăţi să fie şi sisteme cu probleme, fără a asista la o teorie a conspiraţiei. Nu generalizaţi.

III. Cel puţin în cazul serverelor, e limpede că nu le veţi cumpăra pentru câteva luni sau pentru un an. Verificaţi disponibilitatea componentelor pe piaţă, a condiţiilor în care se asigură service-ul.

IV. Nu în ultimul rând… întrebaţi vânzătorul cu privire la scopul sau aşteptările pe care le aveţi de la acel sistem, iar la Diablos Computer sigur veţi găsi pe cineva să vă îndrume.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi aştept întrebări, comentarii, experienţe personale cu sistemele second hand.

Despre autor şi articol

a scris 281 articole pe blogul Stefa Media.


Student la Comunicare şi Relaţii Publice, cunoscător al jocurilor din perioada anilor '80 sau '90, interesat de IT şi WordPress, scriu despre ce-mi place şi, de cele mai multe ori, îmi place ceea ce scriu. Şi nu doar mie. De aceea continui.



  1. sergiu
    Iulie 14th, 2010 la 19:55 | #1

    Salut Andrei și restul de cititori. Un subiect bun și niște sfaturi cat se poate de înțelepte. Pot spune ca folosesc 2 sisteme mai vechi,însă un upgrade treptat la placa de baza,sursa,etc ,mărturisesc ca am făcut-o și eu,probabil o voi mai face,e un mare adevăr in ce zici in articol,la un salar cu 25 % mai mic,posibil să ne mulțumim și cu second hand! Desigur,un sistem nou e un miraj,însă cunosc cazuri,când la o garanție de 12 luni,surprizele au apărut după nici 6-7 săptămâni…bine,aici pot să invoc conduita unora,care dacă au un sistem nou,prin “faptele” lor ,duc bietul sistem la un hal fără de hal!!! Cam asta ar fi…Inca o data,un subiect actual și in interesul tuturor userilor,fie ei novici sau avansați! Bravo Andrei! Salutari lui happyday,bcman,nick,george(yo9fah). STIMA.

  2. happyday
    Iulie 14th, 2010 la 20:04 | #2

    n-am avut niciodata un computer second dar, destul de recent, cineva apropiat a achizitionat unul la un pret “fantoma” fata de ceea ce stiam ca se practica pe piata (ma refer la piata celor asamblate “pe genunchi” si nu la cele “dedicate”) . nu mai retin exact detalii legate de capacitati (decat sa presupun mai bine revin cu amanunte) insa personajul este foarte multumit de achizitia facuta.
    nu cred ca mai e cineva care sa considere ca, in ziua de azi, achizitia de produse/componente IT second nu este tocmai potrivita. personal, daca maine imi crapa placa de baza, nu cred ca m-as indrepta spre un magazin de produse noi ci as cauta solutii alternative. eventual, online, desi aici nu ai certitudinea garantiei :) .

  3. Iulie 14th, 2010 la 20:18 | #3

    Salut @sergiu

    Mulţumesc pentru aprecieri. Am încercat să prezint o situaţia cât mai obiectiv cu putinţă, iar un sistem second hand se poate dovedi o alegere mai inspirată. Sunt sisteme făcute de producători recunoscuţi, cu garanţie şi vorba ta, dacă sunt probleme acestea apar în primele 2-3 luni.

  4. Iulie 14th, 2010 la 20:22 | #4

    Cunosc pe cineva care a cumpărat un PC dintr-un târg, nu mai rețin detaliile, dar era iefteneaua rău. Îl cumpără și când ajunge acasa observă ca a luat o mare țeapă, deoarece carcasa era mai mult goală. Expresiile gen “cât dai atâta face” nu sunt degeaba.

  5. Iulie 14th, 2010 la 20:25 | #5

    Salut @happyday

    Chiar mai devreme am discutat la telefon despre neîncrederea în magazinele online de produse SH, însă cel puţin în cazul de faţă nu trebuie să-ţi faci griji. Sunt vechi pe piaţă, au un sediu serios, se pot testa sistemele.

    P.S. Sper să nu-ţi pice placa de bază, că rămân fără comentatori pe blog :D

  6. Iulie 14th, 2010 la 20:39 | #6

    Salut @Mentalismus şi bine ai venit pe blogul Stefa Media :D

    Una-i una şi alta-i alta. Cum naiba să cumperi un calculator din târg ? Ce e vacă ? Prietenul respectiv a mers la cacealma şi a primit exact ce merita. De ce crezi cât insistat asupra garanţiei şi a testării în prealabil ? Suntem prea săraci să mai fim şi păcăliţi.

  7. Iulie 14th, 2010 la 20:50 | #7

    Hop și eu cu două articole pe care le-am scris pe tema asta, cu un pic mai multe argumente pro si contra și câteva sfaturi, dacă îmi este permis spam-ul:

    http://novit.ro/2010/02/02/calculatoare-second-hand-pro-si-contra/
    http://novit.ro/2010/02/09/rezerva-strategica-de-hardware/

  8. Iulie 14th, 2010 la 21:15 | #8

    Salut @Ovidiu şi bine ai venit pe blogul Stefa Media :D

    Atât vreme cât link-urile sunt utile şi ajută cititorii (precum cele prezentate de tine), nu există nici un fel de cenzură. Chiar mă bucur dacă şi alţii pot contribui cu informaţii pertinente, cu sfaturi. Mai învăţ şi eu :D

  9. happyday
    Iulie 14th, 2010 la 21:16 | #9

    @Mentalismus

    sunt curios, cum i-au facut proba pc-ului vanzatorii de la targ :) ? imi imaginez ceva de genul “vezi led-ul asta verde ca e aprins? asta inseamna ca e un intel core 2 duo la 3 ghz, 500 gb hdd, 4 gb ram pe x64. nu-ti pun si monitorul in priza ca au scumpit astia curentul”.
    glumesc, nu te supara, dar mi se pare ciudata ideea cunostintei tale de a apela la o astfel de solutie :) .

  10. happyday
    Iulie 14th, 2010 la 22:12 | #10

    probabil erau tot romani :) .
    se mai intampla, ce sa-i faci :) . de-aia e bine sa apelezi la surse consacrate si, eventual, sa ceri pareri in prealabil.

  11. Adylyk
    Iulie 14th, 2010 la 22:13 | #11

    Daca dai un ban, macar sa fie pe ceva calumea…nu?

  12. Iulie 14th, 2010 la 21:27 | #12

    @andrei
    Mulțumesc pentru primire! Carcasa respectivă (nu se poate numi pc) a fost cumpărată dintr-un târg de vechituri din Germania. Prietenul meu a crezut că țepari sunt doar în România, dar se pare că nu e așa.

  13. Iulie 14th, 2010 la 22:44 | #13

    Hehehe, când mă gândesc că primul meu calculator personal a fost un Dell Optiplex 150 second hand care încă mai funcționează și după 10 ani. Și-a făcut treaba, am învățat ceva programare și WordPress pe el, atât îmi permiteam la vremea respectivă.

    Doar un pic de atenție de unde îl cumperi.

  14. Nick
    Iulie 15th, 2010 la 21:17 | #14

    Primul meu PC a fost un Intel 166 MMX (fara eroarea aia de înmulţire pentru cine îşi mai aduce aminte) , cu HDD de 2 Gb. , placa video de 1 MB. (ATI) , CD-ROM 8X , placa de sunet nu-mi mai amintesc exact… Ma costat fo’ 800 de $ pe vremea aia (1998)
    L-am vândut după doi ani cu 200 de $ , şi culmea ca mai ma întâlnesc cu omu’ respectiv periodic, antichitatea funcţionează şi amu’ , pe undeva pe la nişte bunici … :roll:

  15. Iulie 15th, 2010 la 21:36 | #15

    Este prima data cand aud despre “Advertorial” interesant

  16. Iulie 15th, 2010 la 22:58 | #16

    Vă mulţumesc pentru comentarii :D

    @Nick, @Eugen
    Primul meu sistem „personal” (adică la care am avut acces inclusiv cu şurubelniţa) a fost un Pentium la 60Mhz (nou, nu second hand). HDD 1GB, placă video 1Mb, 8 Mb RAM, Windows 3.11 şi MS DOS 6.22 cu licenţă OEM. Nu mai ştiu producătorul, tot ce-mi amintesc fiind ţara de provenienţă (n.r. Irlanda).

    Având nevoie să-i fac upgrade de RAM pentru a instala Windows 95 (asta se întâmpla prin ’96), după ce m-am plimbat pe la câteva firme din Bucureşti doar ca să-mi spună că nu se poate (deşi aveam 2 dimm-uri şi încă 2 sloturi erau libere), am găsit exact acelaşi tip de memorie, second hand. Se poate spune că aceea a fost prima achiziţie de componente SH. :D Sistemul a mai rezistat încă vreo doi ani, după care a căzut un scurt pe placa de bază i-a curmat existenţa…

    @Adylyk
    Trebuie încercăm ca de fiecare dată să existe un raport cât mai natural între suma cheltuită şi beneficiile obţinute. De exemplu, nu mă interesează dacă scrie pe etichetă „Made in Romania” câtă vreme produsul e scump sau nu corespunde d.p.d.v al calităţii şi la fel de bine n-am să desconsider un produs second hand, doar pentru că nu e nou.

    @Catalin
    Sper să mai urmeze advertoriale, însă nu depinde doar de mine :D Serios vorbind, acest gen de articole este foarte răspândit, doar că sunt destui cei care NU le marchează corespunzător. Eu am preferat să nu mă ascund, tot la fel procedând şi în cazul link-ului sponsorizat.

  17. Iulie 16th, 2010 la 06:52 | #17

    Eeehhh … ce vremuri, mișunau virușii până și pe birou atunci: “Pentium la 60Mhz (nou, nu second hand). HDD 1GB, placă video 1Mb, 8 Mb RAM, Windows 3.11 şi MS DOS 6.22 cu licență OEM” !
    Nu sunt de acord cu “mașinăria” la mâna a doua, eu am PC-ul făcut din bucăți dar din magazin și piese noi.